Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: EXPOZIȚIE INTERCONTINENTALĂ DE ARTĂ: O.N.U. SIMBOL AL VIEȚII, LIBERTĂȚII ȘI FERICIRII

Împlinirea a 75 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite este un motiv de sărbătoare nu doar în sens politic, ci și artistic. Așa a gândit artistul, curatorul și promotorul Ștefan Balog, președinte al Fundației Inter-Art din Aiud, atunci când a lansat o invitație neobișnuită artiștilor de pe șase continente, din cele 193 de țări membre ale ONU: dedicarea unei expoziții în premieră mondială absolută acestei aniversări.

Organizatorii au optat pentru tablouri în format 21 x 21 cm. La finalizarea procedurii de selecție, 24 de artiști, reprezentând un bogat spectru multietnic, care simbolizează diversitatea artistică a umanității întregi, au fost desemnați să  reprezinte prin operele lor idealurile care au stat la baza constituirii Organizației Națiunilor Unite. Lucrările lor urmează să fie expuse la sediul ONU din New York, respectiv la Palatul Națiunilor din Geneva.

Manifestarea este organizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român. Preluând patronajul expoziției, Președintele României, Klaus Werner Johannis a apreciat în discursul său de inaugurare intenția participanților de a promova și menține pacea lumii (discursul integral este publicat în catalogul expoziției).

Manifestarea se constituie ca omagiu adus ONU, însemn de respect pentru tot ceea ce reprezintă acum această organizație ajunsă în al 75 de an de existență, afirmă Ştefan Balog. Curatorul expoziției dorește să conecteze prin artă toate națiunile lumii. Scopul expoziției este acela de a demonstra că, prin artă, putem construi „o lume mai bună, o lume a libertății și conviețuirii, a cooperării și înțelegerii și a unității dintre oameni, dintre națiuni și culturi” (extras din comunicatul de presă al Fundației Inter-Art).

Ținând cont de restricțiile impuse în perioada pandemiei, expoziția poate fi vizitată numai virtual la adresa http://www.inter-art.ro. Urmează ca tablourile să fie expuse în spațiul destinat lor deîndată ce va fi posibil.

Reprezentând Principatul Liechtenstein, artista Barbara Walder, cunoscută publicului român prin mai multe expoziții organizate în diferite orașe ale țării, a acordat interviuri mai multor publicații din Germania, exprimând admirație pentru inițiativa fundației din Aiud. A apărut între noi un puternic sentiment de unitate, a remarcat artista care-și semnează operele cu pseudonimul Luzena. Noi, artiștii lumii, suntem unul singur în această operă mare de artă, constituită din mai multe părți individuale. Acest fapt ne dă un puternic impuls, cumulând dorințele noastre de bine, pe care le adresăm atât ONU, cât și întregii lumi. Covid-19 ne poate separa fizic, dar în interior, se simte cum crește în noi o solidaritate strânsă. Mintea omului este capabilă să creeze unitate și armonie.

În imagine apare lucrarea Barbarei Walder – Luzena (http://www.luzena.art/) intitulată Omagiu lui Dag Hammarskjöld (2019, artă concretă: pictură-colaj, hârtie dublu stratificată de ziar, foiță de aur 24 carate, 21 x 21 cm). Dag Hammarskjöld a fost al doilea secretar general al Organizației Națiunilor Unite.

Ideile sale, dragostea sa pentru natură, practicile de solitudine, lecțiile deduse din religia naturii, atașamentul său, simplitatea, modestia și fidelitatea sa față de formele cunoașterii spirituale, pe care le-a valorificat tacit în activitatea sa politică extrem de eficientă, trăgându-și sevele din experiența spirituală similară a unei largi comunități de oameni însuflețiți de aceleași idealuri, au exercitat asupra artistei Barbara Walder, alias Luzena o fascinație deosebită. Prin el i s-a deschis o nouă perspectivă asupra spiritualității unei întregi serii de demnitari de prim rang din domeniul politicii de înaltă clasă.

În timpul mandatului său de Secretar General al Organizației Națiunilor Unite i-a avut drept consilieri pe Albert Einstein, Martin Buber, Albert Schweizer și St. Jean Perse (autorul cronicii O lume, un Pământ). Pe probleme legate de natură, l-a avut ca însoțitor fidel pe samezul Andreas Labba.

Fiind conștient de puterea de transformare a liniștii, a dispus amenajarea unei încăperi rezervate meditației în incinta cartierului general al ONU din New York. Se regăsește acolo simplitatea sa specifică, forma de modestie care se centrează pe încărcătura spirituală, spațiul marcat de simboluri care își relevă forța pe parcursul acțiunii meditative.

––––––––––

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG

Benissa, Spania, 24 ianuarie 2021

Lasă un răspuns