Rătăcirea orgoliilor noastre…
Te-am pierdut pentru o clipă, în al norilor decor,
… pe un cer brăzdat de zile, ce mi-a persiflat căință.
vine vremea amintirii … de al nopților amor!,
… ruga noastră cunoscută, într-a clipei biruință.
Nuferi albi pe luciul apei leagănă parfumul tău,
… deghizând singurătatea … în al ochilor contur.
buzele înfierbântate, de amoru-ți … mătcălău,
m-au oprit din a mea cale, dânselor să mă alătur.
– Mi te lasă amețită … de al vieții mele scrum!,
(ce a amorțit în tine, zecile de mii de doruri).
… noaptea asta nu-i a noastră, ci a tainicului drum,
care își rostește-n gând, ruga viselor … spre ceruri.
Am păzit mult timp trecutul de năpasta unui dor,
(crezând că însingurarea este ultimul remediu).
… de a alunga iubirea … în pustiul clipelor,
obligând, astfel pe-aceasta, să își ia zilnic concediu.
Te văd îmbrăcată-n negru, nu cred că mă porți ca doliu,
… și că nu-s simplă himeră în al norilor decor.
vreau să cred că rătăcirea e de fapt doar un orgoliu,
… care simt c-a expirat … la apusul zilelor.
Te-am pierdut pentru o clipă, în al norilor decor,
(pe un cer brăzdat de zile, ce mi-a persiflat căință).
vine vremea amintirii … de al nopților amor!,
… ruga noastră cunoscută, într-a clipei biruință.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
25 noiembrie, 2018