Răsuflarea viselor ce n-au soluții…
– În lumina îmbătării (virtuale) pe pământ!,
(n-a venit timpul tăcerii câtă vreme suntem vii).
… periodic chefuiesc … literele în cuvânt,
alfabetizând trecutul … ce l-au bântuit stafii.
Vom renaște din bizar … îngrijindu-ne părinții,
(ce ne-au scos chiar fire albe de … încredere-n Infern).
… ca apoi s-aprindem iară rugul morții, pentru sfinții,
încartiruiți în gesturi … promovate în Eden.
– Îi aduci aminte Vieții, periodic, tu de ei!
(chiar de și-au șters amintiri din registrul cu păcate!).
… din lucirile bătrâne văd că-și șterg lumini de bal,
dar măcar ei ne-au iubit … scandalos și nu carnal.
De ce oare ei tot fug … prin păduri negre de cruci?
… imprudenți și plângăcioși, sau naivi și chiar uituci.
când din pântec maternal … ar putea fi renăscuți,
… în sărutul sanguin … al acelora tăcuți.
– Periodic cred că soarta îi întreabă de trecut!,
… de tot ce au fost în stare ca să facă … și-au făcut.
despre neajunsul vieții sau de vârsta senectuții,
dar și despre importanța … viselor ce n-au soluții.
– Sărutările sangvine … mi se par ca dubioase!,
(de când morții, ei îi simt, răsuflarea până-n oase).
revin iarăși la lumina … îmbătării pe pământ.
”- N-a venit timpul tăcerii condamnate la cuvânt”.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
8 iunie 2019