De ți se pare că ți-e greu cu mine…
– În față ne dansează Universul !
Unde e loc numai pentru noi doi.
Văd viața cum își schimbă iară sensul !
Pe ruta ce-am dorit-o amândoi.
Nemărginirea mă ține de mână !
Iar nemurirea simt, mă recrutează.
– Iubirea … ce ți-a fost cândva păgână !
O simt în inima ce-o devastează.
– Un drum știut de tine … nu de alții !
(ești brațul drept ce mi-e plecat din umăr !).
– În minte fac diverse combinații !
Ca dragostea-ți sî îmi iasă la număr.
O viață-ntreagă ți-aș sta la picioare
Ca să-nțelegi ce mult eu te iubesc.
– Și nu-ți voi fi pasăre migratoare !
Așa de mult și tare te doresc !
Eu te-aș răpi pe continent pierdut !
– Așa cum Atlantida ne sfidează !
Din timpuri ce demult s-au petrecut
Dar unii chiar și azi o mai visează.
– Îmbrățișarea ta îmi pare surdă !
Ca și mirosul tău ce-i fantomatic.
Dar totuși cu Iubirea te faci rudă !
Chiar dacă visul simți că e tomnatic.
De ți se pare că ți-e greu cu mine
– Și că aceasta-ți este o povară !
Gândește-te că nu ți-ar fi mai bine
C-o dragoste … făcută de ocară.
Anatomia vorbelor rudimentare…
Probabil am să-ți fiu mereu chibiț,
… un zbuciumat al zilelor din mâine.
Plătind cu timpul meu (cândva pestriț),
Discuții despre viață, despre tine.
Am sabotat discret destinul meu,
Punând senine semne de-ntrebare.
L-am concluzionat pe Dumnezeu!,
Credința sa punând-o la-ncercare.
În vorbe goale eu mi-am pus credința,
Plătind cinstit cu sănătatea mea.
Discuții ce sfidează suferința!,
Sau câți nebuni rămân în urma ta.
Chiar scopuri (păcălind) am deturnat,
(într-un final ce-a devenit chiar septic).
Cu neștiința eu m-am cununat!.
Și n-am crezut că voi ajunge sceptic.
Păcat că ne-ncărcăm de critici,
… ca impostori cu acte demnitare.
Adeseori, hulpavi, suntem chiar cinici,
Cu vorbe goale … sau rudimentare.
– Anatomia lor este pestriță!,
Căci sabotează iar destinul meu.
În dânsele mi-am pus cândva credință,
Uitând definitiv de Dumnzeu.
Lupii hămesiți ai sorții noastre…
– Se așterne peste noapte, liniștea apăstosare!,
… îmi gonește iarăși gândul înspre soarele apune.
mi se sting lumini în vise și-n a dorului răbdare,
… prin troiene urlă vântul … vrând cuvinte a ne spune.
Luna încă se preumblă, sus pe bolta ta pustie,
(speră să găsească drumul ce te duce la altar).
… astrele în ziua nunții vând vise … pe datorie,
la pribege constelații … cu statut celibatar.
Am îmbătrânit trecutul (momentan) și-n aparență,
… punând jugul nerăbdării … pe regatul fericirii.
asmuțit-am câinii sorții pe a noastră concurență,
și am dezlegat misterul … din păcatele iubirii.
Gândul meu hoinar iar urlă, precum lupii în pustie,
ce se-adună-n haita vieții, flămânziți de dorul tău.
… pentr-o clipă (ce îmi pare) uneori o veșnicie!,
mă cunun cu bunăstarea … sau cu bunul Dumnezeu.
– Port corola ta de vise ca pe visurile mele!.
… înhămând prea lent destinul la intimitatea clipei.
zilei noastre muritoare îi cedăm locul în stele,
… încâlcind astfel misterul chiar în fumurile pipei.
Se zvonește că la noapte, tu cu mine vei rămâne,
… ca o stea nevăzătoare, înglodată în dorinți.
peste buza mea flămândă, sărutarea ta va pune,
dragostea … o chezășie, care a tot strâns din dinți.
Se zvonește că-ntr-o vară gândului i-am fost destin,
… ca o pradă înhățată de trecutul meu sordid.
murărit de indolența vieții noastre duse-n chin,
încolțind însă în vise … din ”pământul” tău arid.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
4 decembrie, 2018