Florica PATAN: Portret de autor – Anica Andrei-Fraschini

    Absolventă a Facultății de Electronică, Anica Andrei-Fraschini, scriitoare de expresie română și franceză, trăiește la Iași și mărturisește că s-a dedicat scrisului „de când mă știu”, Limba și literatura română fiindu-i leagăn de suflet și primele încercări literare le datorează copilăriei și adolescenței, vârstelor de aur ale visului și creativității.

    A continuat să scrie poezie și proză din care a publicat în diverse reviste, la care colaborează sau este redactor. Este activă în cenacluri importante, eu cunoscând-o în „Dialoguri culturale-Supliment literar”, ca o voce a adevărului rostit și dezvăluit clar, în metafore explicite, simboluri și construcții cerebrale, intelectualizate.

   Stilul pe care îl propune în creațiile sale poetice se întinde pe o paletă largă de mijloace pe care le exersează cu suplețe, înscriindu-se în linia postmodernismului poetic, trecând, ca orice poet al timpului actual, prin toate curentele literare ce-i permit propria exprimare, de la pasaje expresioniste, la vizionarism sau lirism cuantic. Anica Andrei-Fraschini are un mesaj de profundă efuziune față de om și tot ceea ce îi definește existența într-o lume complexă, în care Ființa se simte tot mai izolată, înstrăinată și însingurată.

   Atentă la inflexiunile sufletului într-o lume atât de grăbită și confuză, poeta observă și rezonează puternic față de problematica vieții noastre căreia îi contrapune speranța în capacitatea umanității de a-și reconfigura sensurile și armonia.

„Slime și crin”

   Titlul spune aproape totul. Să alături simbolul frumuseții morale, al idealului de fericire și de iubire, „crinul”, pe care ni-l imaginăm alb sau roșu și intens parfumat, de părți ale materiei informe, ce nu „promit” nimic în plan spiritual, nici material și de niciun fel, este deja o viziune acablantă, care pune presiune pe conștientul nostru, în sensul izbăvitor al meditației și al trezirii conștiinței.

   Prima parte a poemului prezintă angoasa omului modern, conectat la sisteme informaționale, bombardat cu imagini obsesive, flori ce curg on line, fără bucuria de a le atinge, sau a le putea așeza în vază, dar curg obsedant, apoi lumea copiilor în care ei nu se mai văd, prezența lor este doar sugerată de „trotinete” performante, tehnologii, știri, meteo, filme cu „dinozauri diversificați”, ce pot fi chiar ființe umane percepute astfel, totul este posibil, dar inutil, nici ora nu mai contează, dacă e sau nu exactă, cafeaua este doar un gest mecanic, părem a ne robotiza, golindu-ne de sentimente.

   Apar episodic știri despre „fermieri”, nimic emoțional, nimic esențial, lumea pare a intra în disoluție, existența păstrează doar aparențe, totul este confuz, se percepe un profil al Eului, cumva absent asupra sinelui, devenit un simplu observator și atât.

    În partea a doua, începând cu versul „săpăm , căutăm, găsim (…) un drum pentru viață” și acela „vremelnic”, instabil și nesigur, cu incertitudini și „intemperii”, imposibil de ocolit, chestiuni naturale sau, putem crede, psihologice, spirituale, se încearcă întoarcerea privirii spre interiorul nostru, cu determinări, frământări ale sufletului istovit, perceput în esența lui, ca sensibilitate, cu neclarități ale ființării reflectate din exterior. Totul „seamănă” a ceva, nu se știe sigur cu ce, dar „seamănă a zbatere continuă” ; el se mixează , după creșterea în intensitate a sentimentului, „ cu resemnare” însă. Reflexivitatea exterior/ interior, ca o multiplicare de oglinzi paralele, augmentează starea se spirit de apăsare și îngrijorare, de neadaptare și spleen.

    Refugiul nu mai poate fi nici timpul subiectiv, cu „un fel de slime”, corpuri informe, ce se pot amesteca precum plastilina, slime ale amintirilor „de la orele de psihologie” ; în culori diferite, calde sau aprinse, amintirile mixate dau simbolicul cenușiu al timpului prezent, unul, s-ar părea, aproape de alienare a lumii, căci gesturile de zi cu zi sunt trase la xerox.

   Dacă nu mai există verticalitate, dacă lumea are inconsistența formală a nisipului, care se mulează în netemeinicia unui imaginar castel ce se surpă la primul val… dacă jocul din copilărie nu mai are magia de atunci, ci ne roade metaforic timpul, și existența devine o alergare, limitativă pentru ființa modernă, atunci eul poetic caută și propune soluția de reechilibrare. Pentru că alergăm haotic, fără direcție sau scop, mașinal, robotic. Trăim „pe fugă”.

    Mesajul este formulat conclusiv în partea a treia, finală. Este despre condiția omului modern, luptând să se adapteze lumii actuale sau să modeleze cumva, supraviețuirea sa. Criticul Daniel Cristea-Enache spunea, vorbind despre scriitori, că ei sunt cei care caută și găsesc „răspunsuri care ne-ar putea folosi”. Exact ceea ce aflăm în partea a treia a poemului, ultimul vers :

   „Mă limitez la contemplarea altui crin.”

    Este o viziune recuperatorie, ceea ce oferă lumea de azi, „un crin” fals, fabricat, cenușiu și fără parfumul din adâncuri stropite cu lacrimi de rouă, nu poate înlocui „crinul” real, „alt crin”, de natură divină, dăruit cu iubire. Ceva ce nu se poate trage la xerox, el este simbol al unei lumi mai apropiate de natură, acel „dat” al existenței noastre, de care nu trebuie să ne îndepărtăm. Evoluăm, creștem pe scara civilizației, dar să ne păstrăm sufletul. Să nu ne mai grăbim, să nu mai alergăm, să nu ne mai lăsăm furați de tehnologiile de mare viteză care ne robotizează. Să ne oprim. Mai există albul. Acela al crinului. Fragil și sensibil. Mai există roșul crinului. Acela al iubirii. Să-l păstrăm pentru noi. Pentru suflet. Pentru iubire. Să ne privim, să ne păstrăm identitatea, tehnologiile ne pot învinge…

slime și crin

„nouă cincizeci și patru

sau orice altceva

nu mi-am terminat cafeaua

florile cad online

apar trotinete cu scanare…

ador tehnologia și green peace-ul

pe la mijloc se vede falia și scârțâie

sub zborul schimbărilor climatice

combustibilii fosili cândva curtați

se declină cu reguli de supraviețuire

dinozauri diversificați apar în filme

și sub pernă…

preluarea de către fermieri

iscă semne acute de întrebare

săpăm căutăm găsim vremelnic

un drum pentru viață

tranșee cât de ferite de intemperii

seamănă a zbatere continuă

dar se mixează cu resemnare

cocktail ne-bio savurat îndelung…

timpul subiectiv e un fel de slime

se poate confecționa din ingrediente precise

plus sau minus –

amintiri de la orele de psihologie…

tocmai se curbează o verticală

lopățelele se rod în alt nisip

acest val n-a mai fost

viața e pe fugă

mă limitez la contemplarea altui crin”

Anica Andrei-Fraschini

—————————-

Prof. Florica PATAN

Alba Iulia

4 iunie 2019

Lasă un răspuns