Gândurile mele-s licurici prin noapte
Care-ți luminează clipe-ntunecate,
Spre soare te poartă cu atâta dor
Și-n drag te-nfășoară ca pe un odor,
Cântece de greieri mi-s vorbele toate
Cu ele te-ncânt chiar de-s voalate,
Simfonii prin noapte îți cânt la ureche
Prin visele tale fără de pereche!
Mi-aș dori să-mi vezi lumina din gânduri,
Și să-mi scrii cu ea doar câteva rânduri,
Pagini de iubire să-mi așterni pe vise
Așa cum pe pernă ieri ți-au fost trimise,
Lumina din noi s-o amestecăm
Și în curcubeu să o preschimbăm,
Să ne colorăm cel mai frumos trai,
Să simțim că suntem călători prin Rai!
Vorbele cântate să le prinzi din zbor
Și să mi le-ntorci pline de amor,
Simfonia vieții să ne-o ascultăm
Și la braț prin lume-ncântați să intrăm…
Ca doi prinți din basme să ne ducem traiul,
Și un bun tovarăș să ne fie naiul,
Să cântăm lumina și vorbele toate
Iubindu-ne-ntruna pe zi și pe noapte!
NUCUL MEU
Prin nucul ce străjer la poartă
A stat atâția zeci de ani,
Astăzi doar vântul mai dă roată,
În suflet simt c-am bolovani…
Azi bietul nuc trage să moară,
Coroana îi este uscată,
Inima-ncepe să mă doară,
De plâns și fața mi-e umflată!
Vântul îi mișcă crengile
Care trosnesc mereu a jale,
Topitu-i-s-au frunzele,
La umbra lui nu mai am cale…
De mic copil m-a mângâiat,
Mi-a dat iubire și răcoare
Azi însă-i mort și-nsingurat
Și e tot mai uscat de soare,
Curând va fi tăiat de-o drujbă
Și-n lemne de foc transformat,
Voi sta în lacrimi lângă sobă
Să-mi încălzesc trupu-nghețat…
Așa cum și-a dăruit viața
La fel și moartea ne-o va da
Da-n locul lui va sta speranța
Ce-o răsări din nuca sa,
Acolo în pământ am pus
O nucă din alți ani păstrată,
Parc-am știut că-i vine-apus
Nucului meu de altădată…
Din al lui suflet s-o-nălța
Un pom, din ce în ce mai mare,
Prin el viața va tresălta
Și-n veci va fi biruitoare!
La mulți ani, de Ziua Pământului!
VÂNT ȘI SOARE
Vine, din norul ăstei vremi,
Un vânt prea rece și nervos,
Ai vrea de el să nu te temi,
Să iei din viață ce-i frumos…
Și îi fac vântului cu mâna
Și îi zâmbesc cu indulgență
Deși mi-a stricat săptămâna
Eu zilnic îi acord clemență!
Tremură frunza prin livezi
Și soarele încă-i zgârcit,
Câmpiile au ochii verzi
Și râul susură grăbit,
În luncă păsărele cântă
Dar parcurile-s tot pustii,
Visăm cu toți la vremea sfântă
Când vom redeveni copii,
Când ne-om elibera din case
Și străzile vom anima,
Când ne-or înflori maiestuoase
Și zâmbetul, și inima!
Se-aude undeva pe-aproape
Un cântec minunat din frunză,
Repet în gând ale lui șoapte
Și gustul i-l simt cald pe buză,
Ici latră și-un amic canin
De dorul lumii și de viață
Zăresc prin geam, pe gard vecin
Stând tristă o mâță isteață,
Un plânset de copil străbate
Dintr-un apartament de bloc,
De dor de-afară crunt se zbate
Nemaigăsindu-și bietul loc,
Ar vrea să zburde pe afară,
S-alerge cu ai săi prieteni,
Să își trăiască viața iară,
Să simtă-n nări miros de cetini…
Da, vântul s-o opri curând
Și va veni peste toți soare,
Ne va fi traiul mult mai blând
Și anii, mulți, o sărbătoare,
Nimeni nu ne-o mai ține-n cuști
Vor înceta și urmăriri,
Nu vrem în spate pat de puști
Și nici peste viață popriri!
Săraci, bogați, cu toți au drepturi,
Nimeni nu e stăpân de robi,
Haideți să punem la rău dopuri,
Să fim mai vigilenți, nu orbi,
Să ținem cu dinții de viață
Și de a noastră demnitate,
Să ne injectăm cu speranță
În doze de umanitate!
———————————–
Florentina SAVU
Aprilie 2020