STAU PE PAT DE LOTUȘI
Stau pe pat de lotuși, Doamne,
În mijloc de lac, la soare,
De al lor frumos mi-e foame,
Simt atâta încântare!
Jos prin lac broscuțe saltă,
Peștișori sar fericiți,
Inima începe să-mi bată,
Să vedeți magii, veniți!
Florile-mi mângâie trupul,
Frunzele mă înconjoară,
Aici loc n-are urâtul,
Lacu-acesta-i o comoară!
Prin bălți Dumnezeu a pus
Picături de fericire
Și din mâl El ne-a adus
Frumuseți și strălucire,
Nuferi, lotuși, sunt flori rare
Care suflet ne răsfață,
Voie nimenea nu are
Să le întrerupă viață,
Toți îi iubesc și-i admiră,
Eu stau mândă-n lumea lor,
Inima mi-este o liră
Și sufletul mi-e izvor!
FAMILIA
La început am fost doar noi,
Mână în mână, pas în pas
Și ne-am iubit mult amândoi,
Ne potriveam până și glas!
Eram arcușul și vioara
Ce-și scriau muzica pe vise,
În suflet purtam primăvara
Și florile ei, pe noi ninse,
Ne râdea soarele pe fețe,
Zburdam prin lume-mbrățișați,
Musteam de-atâta tinerețe ,
Un eu și-un tu amestecați
Și din acest sublim amestec,
Acum pe lume suntem trei,
Magia vieții o tot mestec
În timp ce tu, îngeri mai vrei,
Dorința ta și noul vis
Azi ne înnobilează viața
Intra-vom într-un Paradis
Din care n-o lipsi speranța,
Tabloul nostru de iubire
Va fi prin galeria vieții
Cea mai frumoasă amintire
Din anii puri ai tinereții!
———————————–
Florentina SAVU
11 decembrie, 2018