PUSTIU
Încotro te-ndrepți, suflet de copil,
Către care porți vrei s-ajungi tiptil?
Ce pericol crunt vine-n urma ta?
E pustiu pământul, ți-ai pierdut casa…
Soarele îl porți doar în amintiri,
Pajiștea cea verde în, demult trăiri,
Te-ndrepți către moarte cu inocenți pași
Și îți vezi trecutul, zbor de fluturași!
Unde ți-e trecutul cu lumini și cald,
Cu focuri nebune și ierbi de smarald?
Unde-au rămas toate, casă și părinți,
Unde au pierit și îngeri și sfinți?
Unde-ai rătăcit zâmbetu-ți frumos,
Glasul de copil, sincer, radios?
Pomii-ți plâng în cale arși, la fel și iarba,
Lacrimile tale ți-au inundat barba,
Explozii demente mi te urmăresc,
Unde să-ți găsești, sigur, adăpost?
Privești în trecut ca într-o oglindă
Și îți vezi acolo apriga osândă,
Chipul fericit e în acea sticlă
Că-n acest prezent peste el e pâclă,
De mână pășești cu trecutul tău
Găsind adăpost doar la Dumnezeu!
PRIN SUFLET
Prin suflet ți se scurge-a toamnei frunză
Cu ale ei culori de vis,
Îți pune-aromă dulce peste buză
Și-n față îți așterne paradis,
O simfonie de culori
Îți scaldă suflet și privire,
În dans de frunze te-nfășori
Plutind încet spre nemurire.
Ceru-i albastru infinit
Și cerne raze de lumină
Peste pământul înflorit
Cu frunze roșii și rugină.
Vezi frunze galbene și verzi
Duse de vânt, fulgi de frumos,
Le scutură de prin livezi
Și le îmbină-armonios,
E toamna zână melopee
Ce ne îmbie la visare,
Ne poartă pașii pe alee
Peste-ale ei mândre covoare,
Ne țese veșnice idile
Și ne șoptește la ureche
Cuvinte scoase de prin file
Din cartea vieții cea străveche.
———————————–
Florentina SAVU
17 octombrie, 2018