Întreaga omenire,
îmbarcată în Titanicul vieții
a eșuat pe tărâmul durerii
și-al morții…
Valuri de suferință se înalță
până la cer
și smulg lacrimile norilor
fiindcă lumea nu mai are putere
să plângă…
Ne scăldăm în așteptări,
cu ochii implorând mila cuiva…
Lumea are nevoie
de aripi de zbor
pentru a pleca din tărâmul
de lacrimi și a se feri
de înec…
Rugăciuni în gând,
cu suflet în umilință plecat,
cu pași în beznă
și așteptări de lumină
întru salvarea
Lumii întregi…
Sufocări, lipsuri,
răutăți, lupte,
situații alambicate,
singurătăți…
Lumea plânge,
pământul se clatină,
lipsurile curg,
moartea își culege
roadele…
Solidaritate, egoism,
brațe zbătându-se
prin nisipuri
mereu mișcătoare,
întrebări
și niciun răspuns…
Doar supoziții,
boală și moarte,
doar pustiu
și nu se știe când
salvarea va fi
împlinită!
Am pierdut cheia
Am pierdut cheia iubirii spre tine,
Am căutat-o zadarnic, mereu…
Nici o copie nu s-a mai potrivit,
Ușa iubirii a rămas închisă pe veșnicie,
Un întuneric ca de smoală
S-a așternut în calea pașilor mei…
Am tot orbecăit prin smârcuri și ape,
Pe drumuri pustii și prin mărăcinișuri perfide…
Mi-am rănit corpul,mi-am murdărit trupul,
Mi-am zdrelit mintea și mi-am rănit inima…
De multe ori m-am prăbușit și cu greu m-am mai ridicat,
Sperând ca într-o bună zi să se facă lumină
Și să găsesc cheia iubirii spre tine…
Anii au trecut, întunericul nu s-a împrăștiat,
Cheia a ruginit ascunsă prin toanele timpului,
Iubirea a amuțit, lumina s-a prefăcut în ploaie,
Mâlul a devenit tot mai adânc și mai vâscos
Iar astăzi înot prin el ca prin nisipurile mișcătoare,
Nu zăresc nicio creangă de care să mă agăț,
Totul moare în întunericul glaciar și fără de capăt,
Înghit din acel mâl tușind și înecându-mă,
Cu ochii bulbucați și cu respirația tot mai pierită…
Nu mai am nevoie de cheia cea blestemată,
Voi merge în rai și acolo voi afla cu certitudine
Lumina după care am tânjit o viață,
Acolo iubirea își va deschide larg porțile
Și mă va primi înăuntru nu cu indiferență, nu cu milă,
Ci cu dragoste, cu infinită dragoste
Așa cum mereu mi-am dorit, așa cum mereu am visat!
IUBIRE
Iubesc umbra și soarele,
Și fânul unduind
În adierea vântului,
Și verdele crud
Îmbrăcând culoarea
Pământului!
Iubesc grămada de paie
Mirosind a proaspăt,
A ploaie,
Gâza aceea care trebăluiește
Neobosită,
Fără să știe
Cât e de iubită!
Mi-e dragă acea pasăre
Care zboară spre soare
Cu încântare,
Mi-e drag glasul pământului,
Glasul primăverii
Și-al verii,
Când freamătă viața,
Când plină-i lumea de speranța
Unui trai ferice, etern,
Ce nu se dezice!
Iubesc roua
Care sărută iarba
Întinerind-o,
Care-mi udă talpa
Înfiorând-o,
Iubesc dimineața,
Iubesc și amiaza,
Mi-e dragă și umbra
Ce-acoperă ziua
Aducând cu miresme de flori
Seara.
Mi-e drag cerul,
Luna învăluind tainic
Pământul
Luminând discret
Îndrăgostite perechi
Care se plimbă mână în mână,
Poposind la tainice porți.
Mi-s dragi stelele,
Luminițe jucăușe,
Desfăcând cu puterea lor
A inimilor cătușe.
Iubesc atâtea!
Mi-e sufletul plin
De iubire de oameni,
De tot ce-i în jur,
De farmecul vieții,
De blândețe, de pur!
În vâlceaua noastră,
Mărginită de sălcii și pruni,
De salcâmi înfloriți,
De unduioase răchiți,
Păsărelele zboară,
Din mici cuiburi
Auzi zvon de glasuri, ciripit.
Pui golași
Își înalță sfioși căpșorul
În soare,
În curând vor zbura
Sus de tot în zare!
Vizavi de vâlcea,
Se-ntinde pe câțiva ari via
Și, mai încolo de ea,
Straturi de tot soiul
De zarzavaturi, de legume și flori,
Pe lângă garduri,
Zmeură, căpșuni
Și, ceva mai încolo,
Lanul de porumb
Prin care se întind
Cuiburi de fasole,
Dovlecei și dovleci
Și, nu mult prea încolo,
Cu ochii cât vezi,
Este câmpul.
Printre puieți de salcâm
Și răchiți,
Te strecori în ograda cea mare:
Ești liber,
Pământ, cer, toate
Sunt ale tale!
Alerg chiuind,
Țărâna e moale și caldă,
Vântul mă scaldă
Cu adierea-i binefăcătoare
Și, de-i soare ori nor,
Mă bucur de viață din plin
Și-al său izvor
Tare l-aș vrea nesfârșit!
În zare se-ntinde pădurea
Cu aer curat
Și de-a pururea admirat,
Căutat.
Ah, oameni,
De-aici, de oriunde, de-aiurea,
Prețuiți ce natura
Dăruiește la toți
Iar iubirea să vă fie moșia,
Și unirea,
Pavăza, fericirea.
Uniți în iubire,
Ce puternici vom fi
De a ne păzi
Dreptul la viață,
Dreptul de-a fi
Și de a muri!
Ah, planeta aceasta,
Prin iubire ar înflori
Mai senină, mai bună
Și, etern,
Pentru toți cei de azi,
Pentru cei ce în urmă,
Mâine, după noi vor veni,
Ea, prin noi toți,
Ar dăinui!
———————————–
Florentina SAVU
Aprilie 2020