Eugenia BUCUR: Lacrimile dimineții (poeme)

Macii

 

S-au răsfirat pe dealuri macii
Ca o chemare într-un răspuns
În țara zorilor şi zării să privesc
Spre a-mi fi uneori de ajuns

 

Acolo în palate de vară de verde
De vise şi de chemări şi de soare
Se întâlnesc îndrăgostiții să soarbă
Din privire iubirea ce îi înfăşoară

 

Niciodată lumea nu fu mai frumoasă
Văzuta floare în lumina ochilor tăi
Pe pragul nopții se deschise mai tare
Şi se aprinse în unduioase văpăi

 

O sărutare pentru fiecare petală
Dăruită cuvântului tău rostit
Să ajungă în cămara inimii mele
Peste întâiul te iubesc dăruit

 

O vis îndepărtat ce nu mă închizi
În palmele căuş de bucurie
În zborul fără margini în văzduh
Vreme apusă peste copilărie

 

 

Să nu uiți

 

Într-o zi parfumul şi culoarea se vor revărsa.
Tu să nu uiți!
Un ultim cuvânt risipit de vânt
Va mângâia iarba şi privirile, şi razele de soare…
Lume de întuneric cu mesageri ademenitori,
Ce vorbesc simțurilor, lăsându-se -n voia luminii.
Numai iubirea le dă viață şi bună ziua.
Privitorii nici nu vor cunoaşte surâsul frunzelor
Şi urmele dragostei dăruită petalelor,
Dar tu vei asculta glasul adierii,
Vei privi mângâierea
Într-o nerostită trăire ai să cuprinzi libertatea
Născută din dăruire şi lacrimă.

 

 

Lacrimile dimineții

 

Vezi tu, copilul meu frumos,
Atâtea taine joacă-n bob de rouă,
Sub luna ce se scaldă-n întuneric
Şi lumea ce păşeşte-n viață nouă.
Cu apa de izvor ivit din munte,
Cu picătura de sudoare de pe frunte,
Tu creşti hrănit la sânul mamei
Şi nu vezi picătura ce-ți îmbrcă anii.
În cercul larg şi gol din zarea albastră,
E lumea ce prin raze ne cunoaşte,
Drumul marcat, pe urme de cuvinte
Şi faptele ce au luat-o înainte.
În spectrul de culoare se revarsă
Şi cuiul serii ce e strâmb de ignoranță,
Şi dragostea ce scrisă-i pe morminte.
Din tot ce spus a fost fără cuvinte,
De unde urcă-lacrima în zori plină de fior
Îmbrăcată-n dor. El, omul e doar călător .

 

 

Lumina verdelui

 

Când în ochii tăi privesc
Şi-n cerul ce-i oglindă
Acolo parcă trăiesc
Bucuria din colindă
Gândul mi se luminează
Sufletul se veseleşte
Şi-n odaia cu-‘ntuneric
Raza ta se împânzeşte
Plec privirea în uimire
Şi-n suspin la tine sui
Să cuprind în încântare
Floarea toată a verdelui
Fă-mă Sfinte pom în cale
Fir de iarbă la picioare
Fă-mă fir de mătrăgună
Dar lasă-mă-n lumină