Vieți nedefinite
Azi te văd cu păr zăpadă mi-ești necunoscut,
Treci pe prispa vieții mele-n timp nedefinit.
Vise grele bat la suflet, nu mai știu să lupt,
Iar icoana-n cioburi sparte, într-un dor zidit.
Frunze cad peste ierbare îmbrăcându-mi toamna.
Nori de fum își pierd cărarea către Dumnezeu,
Lacrimile-n timpuri smulse îmi acopăr rana
Și nasc florile minunii, flori din curcubeu.
Munții frunzele-mi despică și mă-nbracă-n toamnă,
Boabele de brumă dese nu-mi mai sunt blestem.
Dintr-un trunchi de stejar veșnic îmi cioplesc icoană,
Iau o ghindă, gata coaptă, și-o despic poem.
Trunchiul gros și fără viață, îl cuprind în palme,
Muzica de crengi trozninde , scurt fragment de jazz.
Tu, în umbra conștiinței, personaj din basme,
Greucean cu ochi de vultur, negru la obraz…
Căile se pierd spre iarnă, nu mai port iubiri,
In genunchi pe roi de stele, zac pe-o întrebare.
Unde zac iubiri uitate, merg spre răstigniri,
Sau la capătul de viață, suflă-n lumânare ?
Tu te treci ca umbra-n seară și te-ascunzi sub nor,
Punem barieră toamnei, zilelor sfârșite.
Doar o frunză mai vestește și se trece-n zbor,
Că pe aste căi trecut-au , vieți… nedefinite.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
24 octombrie, 2018