Viața
Peste clipe neștiute, zac doar amintiri trecute
Tac învăluite-n ceață și ne strâng ușor în noi.
Iar dorințele deșarte, plâng pe vremuri neavute
Oale sparte, ancestrale, recompuse din nevoi.
Peste zorii dimineții, vag se-așterne alt trecut,
Raze ce-nvelesc privirea se vor trece-n amintiri.
Iar pe patul nopții noastre, doarme visul neavut
Și refuză pasul zilei, să ne treacă-n spre simțiri.
Pe un colț de etajeră , pusă-i cartea cu povesti
Și-a pierdut coperta-n timpuri, ca și ultimul cuvânt,
A uitat de bucuria când îmi tot aducea vești
Și se teme că uitarea, mă v-a face să o vând.
Prin clipita proaspăt scursă, se așterne un alt timp,
Zilele se scurg în valuri și se prosternează-n rând.
După vară, vine toamna, anotimp din anotimp
Iar un șal de păsări ninse , înghețate pe un gând.
Noaptea pleacă nerăpusă prin penelul unor zori
Cere-n scurta mângâiere ilustrează noi năluci.
Cerul parcă stă să plângă de sub geana altor nori ,
Tu, cu cana neagră-n mână, cauți încotro s-apuci.
Zilele trec unduinde, dar cu ele trecem noi,
In desagă timpul strânge, anotimpuri rând pe rând.
Viața curge ca nebuna, te trezești prins în nevoi
Și cuvinte dezmățate, se ascund pe dup-un gând.
Ne petrecem printre vise și ne trecem amintiri,
Zilele, înlănțuite , le coși cerului șirag …
Zile albe, zile negre, ori dureri ,ori împliniri,
Faci bagajul, uiți de toate și lași tot ce ești, pe prag.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
10 octombrie, 2018