Sub bolta pătată
Cade toamna lângă drumuri, căile sunt oarbe
Trag cortina peste suflet, peste amintiri
Dup-o geană de lumină Soarele ne soarbe
Vara pleacă singurică plânge prin zefiri.
A cules din văi bogate toată nemurirea
Vântul zburdă printre frunze, că o alinare
Crengi sărace și umile dor toată privirea
Păsările-n rotocoale cântă a chemare.
Numai Cerul gros în pene pare că renaște
Căile de el știute se dezmiardă-n astre
Unele bătătorite, altele sunt caste
Pe a bolților grădină cu stele sihastre.
Îmi strâng sufletul în mine și m-adun cuminte
Prima noapte o torc toamnei, pe bolta-nstelată
Păsările rup din suflet vrând să mă alinte
Mă îmbrac de lacrimi toată sub bolta pătată.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
31 august, 2018