Iubirea mută
Peste vechile cuvinte
Ce-au intrat uitate-n sac
Altele-nfloresc fierbinte,
De fierbinți ce sunt, ne zac.
Printre şoapte de iubire
Prinse-n sârmele ghimpate
Stinse prin compătimire
Sau uitate-n nopți, crăpate.
Limba mea, demult iubită
Cu vocale, luminată,
O văd astăzi schilodită
Pestriță și colorată.
Un discurs de o secundă
Nici cât ceasul tica-tac,
O idee mai profundă
Face crampe, la stomac.
Am uitat să ne-nțelegem
C-am uitat să mai vorbim,
Prescurtați ne mai alegem
Prescurtării ce ne-o ştim.
Prin suflete prescurtate
Și-n gândirea mult mai scurtă,
Vieți seduse şi furate
Pe iubirea noastră, mută.
Tablou din viața mea
În clipa ce se zbate, mai pustie
Doar clopotele-n dungă încă bat,
Aștern un vers pe colțul de hârtie,
Prin scârțâitul penei, de-l străbat.
În cale am rămas un trist cucernic,
Prin fâlfâitul veacului, bătrân pritvor,
Mă tot aşez pe trepte, doar vremelnic,
În timp ce pana mea se zbate către zbor.
Umbre de timp îmi dau mereu târcoale
Și se aşază-n ochii mei flămânzi,
Pe pleoapele demult căzute, goale
Peste pădurea lor din brazii vechi şi scunzi.
O umbră albă zboară către mine,
Șopteşte, hai cu mine vieții îi vom da
Sămânța mea, prin ziua care vine
Iar lacrima, ți-o lasă-n grija mea.
Apoi mă-aşază-n gândul de copilă
Să-mi desenez tablou din viața mea,
Mă regăsesc pierdută-ntr-o idilă
Și parcă starea, n-o pot desena.
Tiptil mă-ntorc la colțul de hârtie,
Tot încercând să scriu ceva frumos,
Tocită pana, nu mai vrea să scrie
Și mâzgălesc un ochi, acolo jos.
––––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
13 iunie, 2018