Ascultă-n verde
Ascultă-n verde, simt miros de nuntă
În verdele desprins de prin rutină
Iar mugurii de brad ce vântu-i cântă
În buburuza-n zbor, fără de vină.
Mă trec prin verde, încă nu-l mai știu
Şi împletesc prin mrejele din mine
Mugurii de floare ce-mi doresc să fiu
Şi-o creangă aplecată , înspre sine.
Cobor din nori, în verdele din haine
Și-n timpul tins prin frunze ce-i tăcut
Penel de clipociri îngrop în vine ,
Pe chipul din copaci din timp pierdut.
Mă-ngrop în verdele din frunzele răpuse
Croire prin culcușul din ascuns
În putregaiul celor descompuse
Și în răspunsul, fără de răspuns .
Mă ung în verdele demult uitat de soartă
Precum si-n cel ce n-are niciun rost
Și în miresmea lemnului din poartă
Ce nu demult, cum știu ,stejar a fost.
Mă trec prin verde unde timpul duc
Ori să le las pe toate, printre toate
Sau dacă vreau mă nasc din nou, haiduc ,
Să petrec frunze descompuse, înspre moarte.
Dar parcă-n verde, văd alai de nuntă,
Penelul țanțoș și-a pictat rutina
Prin muguri verzi de paradă vântul cântă
Și-ncerarcă-n verde-a împleti lumina.
Alt apus de soare
Ce apus de soare, spectacol , iubite
Vezi deasupra noastră se mijeşte Luna.
Stele diafane, peste cer cârpite
Valul bate țărmul de ocean întruna.
Umbre de-ntuneric mărginind ispite
Plâng azure ape , bolților izvoare,
Fâlfâit de aripi umbrelor pierite
Bot desprins din ierburi, ochi de căprioare.
În clepsidra vieții curg timpuri murite
Fire de nisipuri , dinspre stânci adânci
Unele mai dure, alte mai cernute
Altele semețe din colțuri de stânci.
Un fir mai năstrușnic stă să mă privească
Îmi arată timpul, din clipe durute,
Fața lui brăzdată i-a săpat-o vântul
Și alte surate , din vremuri pierite.
Acum uită totul, vezi apus iubite
Țărmul se dezbracă-n apa strânsă, toată
Umbre de-ntuneric , sunt tot mai cernite
Drumul ni se-ntinde, către-o altă poartă.
Simt miros de alge, tu ce simți iubite
Orchestra de stele-n capete de cânt,
Altele albastre, plâng atele-nverzite,
Rapsodii de toamnă, rapsodii de vânt.
Apusul e negru, se-neacă-n ocean
Porți interstelare îşi închid poteci,
Încolțesc în mine, n-am trăit în van
Pânza din spectacol îmi rămâne-n veci.
Alt apus de soare , altă dramă tristă
Luna e aceeaşi, sau minte doar Luna.
Viața din ce trece, pare mai sinistră
Valul bate țărmul, de ocean întruna…
Bradul
Cu fruntea te sprijini de bolți prin crengi clandestine
Înfigi rădăcini ca sabia-n trupuri adânci
Pe trupul cu riduri trecut prin uitate destine
Vecin doar cu munții semeți prin vârfuri de stânci.
Te-nvălui de timpuri prin veri , sau zapezi ori bruma şi ceață
Rămâi tu strigoiul din cale cand pomii sun goi
Și umpli pădurea prin tine de vise și viață
Păşeşti omenirea de mână si-o scoți din griji şi nevoi.
Umplând sărbătoarea , podoabă ne ești în fiece casă
Sub crengile tale aduni dureri, dar şi jucării
Cinezi ori prânzeşti cu noi în iarnă pe un colț rupt de masă
Ori prin descânt asculți tăcut poveşti de copii.
Te vreau în pădure cu creanga prin bolți clandestine
Cu rădăcini aspre ca sabia rupi trupuri de stânci
Cu lacrimi amare prin riduri din uitate destine
Vecin cu uitarea, ca vulturi din vârfuri semețe de munți.
–––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
4 iunie, 2018