Plânge marea
Plânge marea desfrunzită pe căpăstrul apei
Pașii și-i petrece-n valuri, mici ca de copil,
Peste buzele albastre, tac nespuse șoapte
În galopul ei de-o viață, ca-ntr-un joc agil.
Plâng cosițele-i din valuri împletiri din lapte
Pletele nisipuri scaldă, cânt ce-i legănat ,
Peste fruntea-i din topaze, noapte, după noapte
Încercând să prindă timpul , tare încruntat.
In răstimpul dat de vremuri țărmul i-a fost casă
Cerul e acoperișul, Doamne, ce absurd !
Iar când iarna o-mpresoară, fără de grimasă
Ea , tot cântă din vioară, dintr-un val mai surd.
Se revarsă peste maluri, plajele apasă ,
Șterge pașii din nisipuri, reci și mișcătoare.
Numai umbrele iubirii pare că le lasă,
Sau le impleteste-n valuri , ninse de uitare.
Fuge vremea
Fuge vremea să se-ascundă, fără a privi în urmă
Clipele se-mping pe trepte, dau din aripe, bizare,
Una zboară, prinsă-n zare, pare că în luturi scurmă
Să zidească din secunde , orele prin vechi altare.
Primăvara ‘ntinde ziua, în buchete mari și darnic,
Vara pârjolind pământul, se oprește doar pe stânci
Toamna umple coșul zilei, dintr-un suflet pururi darnic
Iarna, mai copil din fire, peste pârtii, ne dă brânci.
N-apucăm să luăm de veste, când pe vreme se-ntind norii
Și în clipa neștiută, pleci prin spațiul cel imens
Strânge viața lângă tine și îți mângâie toți porii
Fă ca zilele-n buchete, să recapete vre-un sens.
Zbor de păsări călătoare prind în cârd zilele mele
Și se duc, în voia sorții, fără să am grija lor.
Unele pe bolta spartă, ca șiragul rupt de stele
Ori ca pietrele speranței, căptușind orice izvor.
Alți cai ai mei
Galopul cailor din pas cu ochi sălbateci
În legănat de vânturi coama-și zbat
Sub bolți cernite , tropot de lunateci
Prin dangătul din toamnă, disperat.
Din ierbile de suflet, prinse-n timpuri
Am făcut fân, așa cum veacul știe,
Căpițe-n contratimp, prin alte gânduri,
Vechi putregai, și-așa o să rămâie.
Voi herghelii, pierdute-n larg de ape,
Pe unde urma, poate să vă mâne,
Iar Cerul ploii, știe cum s-adape
Și poate spune , ce nu voi a spune.
Prin coamele din nori se spulber’ vânturi
Și-n legănare, parcă prinde-a jocuri ,
Dar Cerul, ca și marea , prin adâncuri
Vă scot din ape și zidesc fiorduri.
Spovedania
Cu gândul meu învălui trupul lunii
Și sufletul îl desenez pe rugi de soare
Mai lăcrimez în pasul rugăciunii
Și râd atunci când sufletul mă doare.
Cu trup de jar , acopăr toți tăciunii
Iar cântecul mi-l strâng ca cingătoare
Am semănat adânc de tot străbunii
Bogatul rod, al vremii viitoare.
Las scrisul meu, că să-l înșirui cărare
Și ciutură bătrână a fântânii,
Stâlp din granit la margini de hotare
Și troaca sacră-n întorsura pâinii.
Un vers îl vărs în ape curgătoare,
Altul, toiag, pe care leagă funii.
O virgulă , pe semnul de-ntrebare
Si-un semn pe cer ce-ndrumă toți lăstunii.
Iar de mă trec și ciutură și bici și soare
Așteaptă-mă să vin, în viața viitoare !
Iar dacă rugăciunea mamei, copii ține
Mai caut calea Doamne, calea către Tine.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
Octombrie, 2018