Munte Făgăraș
Suflet de granit prin mine ferecat
Sprijinit pe cer prin albele ferestre
Te iubesc de mic, de mic m-ai fermecat
Te iubesc și-n nori cu stâncile terestre.
Munte Făgăraș, ascuns pe după nori
Te-am ascuns si-n suflet dar prinzi ca să mă dori !
Soarele-i prin plete , galbenă gutuie
Brazi semeți cojocul uitat de Decebal
Nu știi de coborâră ori orizontul suie
Nu găsești ciobanii ce-ți cântă din caval.
Munte Făgăraș ascuns pe după nori
Te-am ascuns si-n suflet dar prinzi ca să mă dori !
Multele poteci îți curg pe față lacrimi
Toate din pământ cu capetele-n cer
Tu ești buzduganul și adăpost în patimi
Urc să te admir , nimic nu am să-ți cer.
Munte Făgăraș ascuns pe după nori
Te-am aacuns si-n suflet dar prinzi ca să mă dori !
Pleoapele de nea pe care zboară-un corb
Te pictez pe suflet cu sute de penele
Te iubesc nebun și-n mine-am să te sorb
Cu păduri cu tot și mii de rămurele.
.Munte Făgăraș ascuns pe după nori
Te-am ascuns şi-n suflet dar prinzi ca să mă dori !
Să se treacă iarna, nu pot să mai aștept
Văile-ti sunt pline de păpumi de zăpadă
Am să te străbat și-am să te iau în piept
Chiar de rămân singur, cu nimeni să mă vadă.
Munte Făgăraș ascuns pe după nori
Te-am ascuns şi-n suflet dar prinzi ca să mă dori !
Caraiman crucea ta vie
Colo sus pe Caraiman crucea iar învie
Cad ferestrele de Cer în plutire lină
Și se-amestecă pe creastă cu altă lumină
Eu cu rucsacul în spate , muntele mă știe.
Poteca rămâne-n urmă sub pășirea grea
Un bocanc deloc cuminte îmi stârnește rana
Muntele măreț și sacru astăzi mi-e icoana
Dar bocancul din picioare cum l-oi încălța?
Trec başicile de mine , dau pe dinafarâ
Muntele cu mâna-mi face si-mi deschide-o uşă
Bat bocancul de o stâncă, până-l fac cenuşă
Și-n răgazul de odihnă mai cânt la chitară.
Muntele se scalda-n mine pentru o vecie
Caraiman din cruci lumină și cu cer albastru
Tu porți semnul Învierii ca un vechi sihastru
Pe genunchiul tău de piatră:,, Te iubesc!” voi scrie.
Voi cei ce plecați pe munte stați și socotiți
Ca bocancii din picioare grei să nu vă strângă
Inima-n piept de durere nu poate să plângă
Drumeția să rămână prin suflet la toți.
Creastă sacră din Bătrâna
Creastă goală din Batrâna, ești de stâncă nu de lut
Mi-a încremenit cuvântul pe altar la coltul buzei,
Stă ascuns departe-n mine, căutând un loc al scuzei
Oile te-au dat uitării, știi de ce ? N-am priceput !
Fluierele de păstori, cam demult nu ți-au cântat
Plânge coarda la chitară și chitara-mi este tristă
Îi șterg lacrima amară cu un colț de la batistă,
Plânsul ei se-ntoarce-n mine cu un suflu leșinat.
Te-am urcat să-ți mângâi norii de pe cerul tău albastru,
Creastă albă din Batrâna cu izvoare din iubire,
Tu ești mama altor cârduri ce-au plecat spre mântuire,
Creastă albă din Batrâna, iar te-ascunzi pe după astru.
Urc pe fruntea ta bătrână să văd malurile marii,
Codrii tăi săraci pe poale deschid orizontul larg,
Fruntea ta de piatră arsă cuprind stelele-n sirag
Noi te-am mai călcat cu pasul și nu te predăm uitării.
Creasta mea cu doruri line, vantu-ți cântă recviem,
Cad pe față ta bătrână, ca batrânii toți pe gânduri.
De încăunțim prin tine tot venim în rânduri, rânduri ,
Ne rămâi de-a pururi sacră și sculptată-ntr-un totem.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
21 februarie 2019