Picturi autumnale
Eu n-am iubit toamna și nu e-ntâmplare
Natura e moartă, trecută prin vânturi,
Cad neguri și creață iar raza ce doare
Nu poate pătrunde , stingheră prin gânduri.
Cu plăpumi de frunze lungite pe-o bancă
De-mi sapă prin suflet și rup din cuvinte
Șuvoaie de lacrimi pe-a pomilor brâncă
De-mi lasă-n pustiuri, aduceri aminte.
M-aștern fără veste prin trupul în toamnă
Și-mi strângi făr’ de șagă și zile și anii,
Iar timpul ce trece , resimt cum condamnă
Din timpuri uitate, prin minte, castanii.
Și vremea se scurge prin noapte agale,
Lumina se vinde, doar fără parale,
Iar bruma și ceața abundă prin vale
De nu pot iubi, picturi autumnale.
Mândra mea
Mândră ești cu păr din flăcări, prins în toamnă, foi roșcate,
Flori de nuferi cresc pe frunte și-n obraji ți-ai prins muscate.
Râurile-ți cresc pe umeri, doar așa cum mie-mi place
Saltă inima prin suflet, când pe brațe umbră-mi face.
Portul tău din ie albă cu ciupag de nu-l știu scrie,
Șorțul, strâns din mure negre ca un vers de poezie.
Fusta alba de zăpadă, spartă toată și ornată
Ca cireșu-n primăvară sub coroana lui brodată.
Ochi-ți mari , ca de petale ale verii, înfrunzite
Cârpa o păstrezi prin ladă între straiele urzite.
Când te treci sub geamul casei, frigul peste mine trece
Și mă lasă gol de gânduri, pe sub fruntea proaspăt rece.
Iar la poarta prinsă serii, pe sub soarele ce-apune,
Pașii tăi îmi trec prin vene și în tâmple prind să-mi sune.
Fluturii îmi dau năvală prin stomac în nopți cu lună
Vocea ta , pe buze roșii, bate-n mine de răsună.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
2 octombrie, 2018