Rătăcire
Sunt pierdută mamă că m-am abătut
Cine să mă strângă singură pe drum?
Timpul iute zboară, prin trupul durut,
Ce să fac la noapte ? Unde dorm acum ?
Vântul mă strunjește și rupe din mine
Unde-i raza serii, ce o ocroteam ?
Îmi zbura prin gene, tare-mi era bine,
Dar s-a făcut noapte , ca un putred ram.
Pomi-și întind ramuri , să mă ia în brațe
Văd luciri de lacrimi și-n mine îi tremur,
Mă încurc prin drumuri, ghem desprins de ațe
Și mă strânge frigul , de parcă-i cutremur.
Inima se zbate și-mi străpunge pieptul
Simt miros de pâine, nu văd nicio casă,
Mă sprijin pe stãngul să pășesc cu dreptul
Simfonii de stele , din harfa duioasă.
Sunt pierdută mamă, locul greu mă ține
Pare că orbecăi, prin larg sac de vise
Și-i legat la gură, pentru-a mă reține
Pare că n-au capăt, pare că-s închise.
Pare că e moartea, vrea să mă sărute,
Pare că îmi smulge, fir cu fir din păr.
Pare că ma cheamă pe cărări nevrute,
Pare că e Eva , când mușcă din măr.
Îmi despică țeasta și îmi scoate ochii
Și mă ceartă aspru, spune că-s de vină,
Din lama de coasă, îmi croiește rochii
Iar cu unghii lunge, strânge să mă țină.
Îmi spun Tatăl Nostru , doar așa mă sprijin,
Îl port după mine , și-am să-l scot în voie
De-mi arată calea , prin clipe de chin
Că sunt ninsă mamă și sunt prin nevoie.
Iamă-n brațe mamă, vreau să-ți stau alături,
Clipele din timpuri să nu ne mai doară,
Strânge rugi de mure, cu care mai mături
Să-i facem belț morții, pentru prima oară.
Iar dacă în noapte , zac făr’ de putință
Și doar crezi că timpul și-a uitat de mine,
Strânge belțul fiarei, uita de căință
Iar cu lama coasei, colții ei , din vine.
De-ai să te-ntorci
Oare pe unde te-ai ascuns băiete
Că nu mai stiu dacă vorbesc, ori tac,
Lași stele și păduri nemângâiete
Și teii dorm, de-mi vine doar, să zac.
Ascuns în cer demult, pe îndelete,
Vezi limba și poporul mai sărac ,
Te-ai dus la Dumnezeu, să te răsfete
Și ne-ai lăsat îngenuncheați, din veac, în veac .
În țărișoara ce-ai știut-o milenară,
De te întorci…te-oi auzi țipând…
Stau ciocli-n piedestalele de ceară,
Și-amestecă silabele, din gând…
De-ai să te-ntorci poete, te-nfioară
Ca tot ce e din dac, s-a făcut blând,
Cu cine să mai dăm dușmani afară
Îngenuncheați la moaște, rând, pe rând.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
12 septembrie, 2018