Ca o carte-n vânt
Murmură prin noi apusul ca o carte-n vânt
Filele din calendare se tot strâng discrete
Cuvinte îmbălsămate rămân pe pământ
Peste foi ,aspru trecute …răsar violete.
Mii de alte flori de câmpuri zac, zac înmiresmate
Și printre morminte sfinte , a dat colțul ierbii,
Lujerele-nțelepciunii, prin vânt legănate
Iar din versul scris pe palmă pasc agale cerbii.
Murmură prin ploi cuvântul ,nici nu-l mai asculți
O foaie cam despletită , tremură pe apă,
Altele astupă norii , proaspeți și desculți
Iar din toată-nțelepciunea, Cerul se adapă.
Alte pagini printre valuri, gata scufundate,
Cad cuvinte și se-neacă , altele se-apleacă,
Doar coperțile firave, nu se dau plecate
Și aşteaptă, dând din aripi, prostia să treacă.
Carele plecate
Pe drumul de-acasă carele-s plecate
Au urcat sper ceruri, unde nu mai sună.
Tristă stau la poartă, sau în altă parte
De e crucea zilei, sau sunt nopți cu lună .
Carele din ceruri, pe drum nu coboară
Iar bătrânii noştri şi-au strâns viața-n cârcă,
Plecați după care, au suit pe-o scară
Prinşi în labirinturi, prin vârtejuri urcă .
Au sfârșit aratu-n viața pământeană ,
Sunt lumini stelare, într-un trup divin,
Şi-au plecat cu moartea, jună şi vicleană
Pe un drum sălbatec, aspru, dar străin.
Nu mai caut care în nespusa-mi şoaptă,
Nici atunci când plouă, nici de-i vremea bună.
Toate-ncolonate peste prag mă-aşteaptă
Boilor în coarne, să le prind cunună .
Carele plecate nu ne mai dau semne ,
Iar moşul cu carul, într-un mers hoinar,
Ține biciu-n mână, dar făr’ să-i îndemne
Tropăie prin glia Cerului hotar.
Pe Calea mea Lactee
Pe cerul mării calme aşez azi curcubeie
Și un sărut fierbinte, pe umerii ei goi,
Sub unda cea măiastră, pun flori de orhidee
Și îi alung toți norii, din larg, ca pe strigoi.
Toți pescărușii mării se oglindesc pe Cer
Și Luna de pe boltă, în nopți cade pe ape,
Iar noi timizi la maluri în sufletu-i stingher
Prin urmele-n nisipuri veniți să se adape.
Pictez pe cerul zilei doar Soarele să-i cânte,
Iar nopții ce se strânge cârpesc roiuri stelare.
Un val ce vine-n pasu-mi las glezna să-mi încânte
Prin valsul bucuriei, luminii prea ușoare .
Parfumului de alge îi dărui absolutul
Buchetului de vise, din dimineți răpuse.
Iar trupul meu din stâncă să recunoască lutul
Și verile-i din timpuri, seduse și apuse.
Mai țin pe cerul mării să flutur curcubeie
Și s-o aşez ca salbă, pe Calea mea Lactee.
Dă-mi un crețar
Dă-mi un crețar azi tanti, să-mi cumpăr un covrig,
Că nu mă văd de lacrimi și sufletul mi-e frig.
În lumea asta tristă, nu știu de-i zi sau noapte
Nu sunt din aste locuri, dar nici de prea departe.
Dă-mi un crețar azi tanti ,să-mi iau un colț de pâine ,
Pe drumuri nesfârșite, nu știu de-i azi sau mâine.
În liniștea din suflet , mai urlă a pustie,
Cade pe mine noaptea și vremea e târzie.
Dă-mi un crețar azi tanti , ce-mi dai din Cer primești
Ori multă sănatate, ori neștiute veşti .
În lumea asta sumbră și timpul s-a oprit
Și norii cad de ploaie, prin vântul întețit.
Dă-mi ùn crețar azi tanti şi plec din pasul tău
Mă sprijin de-un perete, de un destin prea greu.
Mă scurg pe după umbre , și mă privesc în geam
Îmi șterg durute lacrimi , din sufletul ce-l am.
Dă-mi un crețar azi tanti, și-ți mulțumesc mult, mult
În mine urlă foamea, de nu pot s-o ascult.
Pe negre trotuare , sinistre și din smoală
Adorm doar eu cu mine, sub streaşină la şcoală.
Dă-mi un crețar azi tanti, că mâine-i prea târziu
Pustiului din mine, nu-i da un alt pustiu.
Priveşte Luna tristă, cum murmură-n fereastră
Ea tace și mai plânge, pe Cer, povestea noastră.
Mă predau naturii
Pe fruntea de munte, proaspăt înnorată
Sub un cer albastru, de-i pictat rebel
Ploaia răstignirii, ce nu-i adorată
Pune curcubeul, ca pe un drapel.
Soarele pădurii proaspăt răsărit
După stânci răsare, ca şi altădată.
Drumul său pe boltă nu pare oprit
De stânca durerii aspră dar curată.
Zeci de curcubeie se desprind din zare
Parcă vor prin ele să răsară-n noi ,
Ochiul lor năstrușnic, desenat pe soare
Ne-a trecut prin noapte, ne-a trecut prin ploi.
Sorb în mine toată roua dimineții
Nu clipesc din pleoape ca să pot privi
Cum stânci infinite iar se dau vieții,
Admir feeria, nu mă pot opri…
Curcubeu în munte, răstignit pe creste
Brazi în adormire, protejându-şi fii,
Soarele străluce, prins ca prin ferestre
Pacea dimineții, puls se vrea inimii.
Cu tot cu bagaje , mă vând dimineții
Strâng preşul cărării, ca să nu mai pleci
Înghit drum spre casă și în voia-sorții
Mă predau naturii, în ani, mai mulți zeci.
—————————
Emma POENARIU SERAFIN
20 iulie, 2018