Delir
Îngenuncheată de-al pădurii falnic brâu
Călare peste timpuri, văl, plecată,
Cu trupu-n șa iar gândul prins-n frâu
Într-un dezmierd al vremii din covată.
Deodată-mi pare gândul că pleca
Și văd pe Cer pădurea, asudată,
Despoaie frunze prinse-n din mucava
Să le aștearnă, Raiului, la poartă .
Țâțâni albastre prinse de-un gorun
Ca licuricii ce se dorm pe-o cale,
Și alta mare, strânsă de-un alun
Din frunze moarte-n unda nicovalei.
O creangă plânge că se vrea mai jos
Să strângă vremea și să-o făurească,
Pentru a trece, mai ușor, pe dos ,
În timpul minții , cât să îl descrească.
Iar aripa tăcerii , prinsă-n mal
E înfășată, vierme-ntr-o găoace,
Și depănată, peste-un vechi caval
Ce tipă, doar atât, cât s-o dezbrace…
Dar deschid ochii din acest delir
Și văd pădurea, toată dezbrăcată,
Gorunii adormiți toți, fir cu fir
Iar eu cu mama. Dorm, într-o covată…
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
8 august, 2018