Cel ce-a plâns acest norod
Pe poteca neștiută, dar cuprinsă de-o lumină
Am călcat si eu cu pasul, peste bulgarii tăcuți.
Simt miros de ,, Floare albastră” pe o lacrimă divină
Și cuprinsă de sfială, levitez cu pași desculți.
Toate florile și teii se desprind de pe-o cărare
Și miros de nuferi galbeni, dintre stele ce-mi aduc
Unduire de speranță , prin durerile amare
Și m-dună toată-n mine, mă-nfășoară că pe-un prunc.
Toți Luceferii pe boltă , nuferi sechestrați în ceruri,
Stele una, după alta, peste noapte se desprind
Gândul meu , pe după noapte , un pitic plecat în geruri
Iar cuvintele , năluce, parcă-adună un colind…
Pe un capăt de silabă , lacrima din mine rupe
Iar cuvintele se-așează, în buchete cu mic rod.
Vorbe spuse la-ntâmplare, un vulcan ce nu erupe
Și-l mai caut pe Luceafăr, cel ce-a plãns acest norod.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
23 septembrie, 2018