Căutându-i verii loc
Peste sufletul pădurii se sting frunzele sălbatec
Vântul mușcă-n norii toamnei și pe-o buză de jăratec
Soarele mai ține ziua peste noaptea ce se zbate
Și prin tocul toamnei mele curg cuvinte legănate.
Peste sufletul din mine și-a făcut culcușul timpul
Din clepsidrele uitării iute curge contratimpul.
Ceasul din perete uită, să mai bată, nu mai știe
Iar pe ochii ninși de vremuri prinde limba-i arămie.
Cerul și-a închis fereastră și se doarme pe sub ape
Păsările cânturi poartă, în străfunduri să le-adape
Cucul nu mă știu pe unde-i, nu-și mai glăsuie prin nume
Stă ascuns în alte case, ori prin valuri, ori prin spume.
Ochii mei căuta vara , urcă-n herghelii de vânturi
Și coboară-n alte tipuri, în străfunduri, în adâncuri,
Toamna și-a închis cojocul, peste frunzele de foc
Ochii mei, pierduți pe cale, căutându-i verii loc.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
18 octombrie, 2018