ULTIMUL SĂ STINGĂ LUMINA !!!
Țara mea
Plai străbun din colț de Rai
Țarină plecată-n vânturi
Te-ai vândut şi te mai dai
Pe un bocet dintre cânturi.
Plânge naiul dor prelung
Dor trecut prin veşnicii
Închid ochii doar să plâng
Cum ai fost, n-ai să mai fii.
Marea plânge prin meduze
Ce le pierde zi de zi
Toți poeții tăi prin muze
Ce le au, pentru-a mai fi.
Vreau sa mă îngrop în tine
Cum o fac și prin cuvânt
Versuri scrise din ruine
Îngropate în pământ.
Țarină ce-ai fost odată
Dezmierdată-n simfonii
Brazda locului furată
De pe dealul dintre vii.
Cerul tău cu Luna plină
Peste apa de izvoare
Strâng Lumina din Lumină
Pe biserica ce doare.
Pleacă oamenii din tine
Peste-a timpului tăcere
Doar o lacrimă mă ține
Pe clipita de durere.
Te-mpresor cu dimineața
Țara mea durută-n zei
Dacă îmi vei cere și viața
E a ta , oricând o vrei !
Cânt doina din adâncuri
Vin unduiri de raze desprinse din idilă
Pe țărmul de pe suflet dorind să mă lumine
Iar gândul meu albastru din paşii de copilă
Fac salturi printre gânduri și uneori străine.
Trimise raze tandre din globul său de foc
Frumos înveşmântate, culori peste culori
Din Soare rup penițe și le înfig în toc
Ca pașii mei spre tine să-ți mângâie fiori.
Cu astrul sus pe boltă și razele-n amurg
Se trece podul palmei din slove înspre lut
Scriu versuri după versuri , cuvintele îmi curg
Iar lutul din adâncuri cuprins e de-un sărut.
Clepsidra scurge clipe din timpul de demult
Prin fire de nisipuri , ce îşi recheamă fii
Mai mut arcușul vieții pe strune să ascult
Cum doina prinde viață din stropii veşnicii.
Când mă trezesc, e noapte și-n mână c-o vioară
Arcușul de prin veacuri, e prins de trupul tău
Iar doina necântată v-a prinde să mă doară
Ca lutul din adâncuri ce-i strâns în trupul meu.
Cu ocările la spate
Dintr-o minte, cam bolnavă
Strânsă-n ziduri ca-n cetăți
Pustie, cantr-o enclavă
Cu miros de broaşte-n bălți.
Într-o cruce, dintr-o noapte
Vrând lumina s-o deşarte
Țipăt , coborât în şoapte
S-a ascuns pe după fapte.
Cu lumina lui de paie
Strânsă, ca-n balot legată,
Vrând să-mproaşte noroaie
Cum făcea și altădată.
O remarcă, mai amară
Vrând s-o rupă ,de la coadă,
Peste versuri de ,,ocară”
Greu l-au aşezat pe noadă.
Dacă timpul iute trece
Toate trec lăsate-n toate,
Tu socoate și petrece
Și ocările-n spre spate.
––––––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
4 iulie, 2018