Vis
Am trecut de noaptea ce-a durut
N-a putut rămâne doar cu mine.
Printre vise albe ce-am avut
Erai dus, plecat pe veci străine.
Visul meu din calea către casă
Peste munții doar de timp bătuți,
Am pășit pe-a vremii lor angoasă
Pe un vârf ce nu l-am mărunțit.
Norii peste el în vals agale,
Jnepeni încruntați de suferință,
Razele pierdute, fără cale
Prin eforturi, fără de putință.
Văd doi îngeri, vor să se răsfețe
Ziua pare că se vinde toată-n noapte
Aripile le-au ajuns doar două bețe
Pe sub penele de timpuri mai uzate.
Alte pietre negre și bătrâne
Pare că-s venite la ferești,
Trag de noapte cât s-o mai amâne
Într- un vis ce-mi pare din povești.
Stai strajă gurii mele
Nu-mi strivi sărutul pe boabele de rouă
mai lasă frunza arsă
să- mi mângâie cuvântul…
Și nu feri privirea de pâinea ruptă-n două
așeaz-o peste umbră să-i străjuie mormântul.
Nu ucide pașii din margine de ape,
lasă vântul toamnei
prin treceri să-i adape,
și nu speria valul ce zbate malul rece
mai lasă-i unduirea, pe stâncile ce crapă.
Nu îi astupa nopții, șirag de pietre rare
în clipocit de astre prin timpuri abisale.
Nu te porni pe cale, pe Calea mea Lactee
și nu-i desena Lunii, o pleoapă, cât să bată.
Nu mă calcă pe suflet și gânduri că-s femeie
acopere-mi ființa cu frunza ta, plecată.
Și nu te mai întoarce, din timpurile reci,
de știi că te duci mâine, rămâi plecat pe veci.
Nu-i duce primăverii buchetele de flori
și nici în ierni cernite, troiene de zăpadă,
nici cântecul din cobză, născut să dea fiori
Stai straja gurii mele,
Când ochii vor să vadă.
Pe bolta mea
Pe bolta mea din suflet, înstelată
Se mai așază câte-un nor rebel,
Dar Luna, care pare ordonată
Îl leagă și îl face port-drapel.
Pe bolta mea e soare-n răsărit
Așa cum răsărea și altădată,
Dar și Luceafărul, fructul oprit
De Luna ce se crede, ,,Preacurată”.
Sub bolta mea, e zare, după zare
Și-i pajiște albastră, pentru noi
Și chiar de-i noapte, vezi un colț de Soare,
Ca vara când răsare, după ploi.
Pe bolta mea sunt zorii dimineții
Si tot ce este dintr-un dat privirii,
Și zilele ce sunt desprinse vieții
Și cele ce-au fost date, omenirii.
Pe bolta mea, sunt amintiri celeste
Și tot ce-ai fost și ce ai vrea să fii.
E de ajuns un ochi de prin ferestre
Și poți să știi și ce n-ai vrea să știi.
O poți vedea, pe geana dimineții
Și de rămâi, dar și de-i vrea să pleci,
Așa a fost și ăsta-i datul sorții,
Să cauți bolta și când te apleci.
—————————––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
2 august, 2018