Apus de toamnă
A intrat prin mine toamna și din suflet semn îmi face
Zilele se trec prin clipe cad cu toate-n disperare
Se închid în gânduri negre ca un vierme în găoace
Și mă scutură prin tâmple și mă cerne și mă doare.
A dat buzna toamna-n mine și în pasul greu, pustiu
Și în dealuri și în piscuri și-n pădurea de stejari
În galopul scris pe urmă, când aleargă-un bidiviu
Norii și-au găsit oglinda ce-au pierdut-o alți drumari.
Se scufundă toamna-n mine și în gânduri și în pas
Zilele par numărate, file-n cartea de povești.
Focul frunzelor plecate ce se-aștern, dar fără glas
Au uitat să-mi scrie carte, au uitat să-mi scrie vești.
Se-nfiripă toamna-n mine și în tine, dar și-n voi,
Oare ne îmbogățește, sau ne lasă mai săraci ?
Zilele se cern prin frunze, moarte, triste și-n nevoi
Ghemul vieții rău se strânge, de nu poți să-l mai desfaci.
Văi, apune toamna-n pripă așternută prin ierbare,
Zilele s-au vândut nopții, care creste, pic cu pic
Oare trecem noi cu dânsa ? Mă feresc de întrebare,
C-am albit de nea la tâmple, fără să răspund nimic !
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
27 septembrie, 2018