cunună de biruință
(Cu drag, Emiliei Țuțuianu)
Nostalgii târzii
prin timpul istovitor
când mărgelele vremii
se deșiră necontrolat
într-o poiană a vieții
unde harfele cântă
și îngerii într-o litanie
împletesc din busuioc sfințit
cunună de biruință.
Izbânda luminată de cer,
aduce prinos
nevăzut,
nerecunoscut,
dar tămăduitor.
Tu, ai rămas aceeași;
o floare de mac
într-un lan mănos
spre bucuria celor dragi,
intangibilă și puternică…
Ai urcat munții,
ai schimbat albia râului
și ți-ai pregătit drumul
spre mântuire…
pentru tine, femeie – floare !
Ne întrebăm uneori ce este prietenia
când înșelați de vremurile tulburi
în necunoscute labirinturi
rătăcim tăcuți învățând smerenia.
Azi nu știu ce aș mai putea spune
când ani la rând sperat-am în iubire
liane ne-au înfășurat în amăgire
și pe frunte ne-au pus cunune.
Am lăcrimat cu neputințe
în ceasurile de veghe ale nopții
urcând smerite scările sorții
prin lungi mătănii și credințe.
La zi mare, cunună vreau să-ți fac
să-ți împodobesc chipul cu lumină
s-alung tristețea, și dorul ce alină,
să-l pot aduce azi în prag…
Florile azi să te împresoare
îngerii lin, în casă să coboare
pentru tine, femeie – floare !
———————————
Mariana Gurza
Timișoara
12 iulie, 2018
***
Emilia Țuțuianu[1] (n. 12 iulie 1961, Râșca, Suceava) este psiholog, editoare, publicistă şi poetă din Roman.
Biografie: A studiat la Liceul Roman Vodă din Roman și ulterior la Facultatea de filozofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași secția: Relații Publice, Comunicare Socială și Asistență Socială, specializarea socio-psihopedagogie.
La îndemnul criticului literar Ion Rotaru publică poezie: volumul Flori de măr, în anul 2002.
Clipele petrecute la Văratec și Agapia, prietenia cu Maica Benedicta și Sorin Ullea (cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române) i-au marcat destinul literar.
În anul 2002 înființează prima editură laică[2] din Roman, Editura Mușatinia[3], la sugestia poetului Daniel Corbu, cu ocazia lansării volumului de versuri Flori de măr.
În anul 2004 îi apare al doilea volum de versuri, În amurg, Editura Timpul, Iaşi.
Din 2007 este vicepreședinte fondator[4] al Societății Culturale George Radu Melidon din Roman, fondatoare și redactor șef a revistei literare,Melidonium[5] (prima revistă culturală a Romanului) și a revistei online Melidonium[6].
În perioada 2015-2017 a inițiat, proiectat și coordonat realizarea proiectului Centrului Cultural Spiritual de la Varatic.
Ca editor a ințiat colecțiile:
• Harisma – transcrierea operei lui Melchisedec Ștefănescu – Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman; Încheierea cronologiei picturii moldovenești, sec. XV-XVI cu datarea ansamblurilor de la Părhăuți și Arbure; Acatistul îngerului păzitor
• Harpha – Mileniul trei pe portativ: Ontifonismul, Olnifonismul, Omnifonismul.
A inițiat revista Constelații, revistă a Spitalului de psihiatrie Sf. Nicolae din Gâdinți, prima revistă de socio-psiho-terapie după anul 1989, din județul Neamț. Colaborare la reviste de cultură: Moldova literară, Antiteze, Singur, Cuvântul liber, Asachi, Dor de Dor, Vatra Veche, Conta, Pagini românești[8] din Noua Zeelandă, Tribuna noastră (Canada), Gândacul de Colorado, Observatorul-Toronto.
Prezentă în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din: Canada[9], Noua Zeelandă[10], Statele Unite[11].
Directoare a Editurii Mușatinia,
Redactor șef revista Melidonium,
Redactor la revista Dor de dor[7] din Călărași.
Membră colaboratoare a ASLRQ, Canada
Membră a Ligii Scriitorilor din România, filiala Iaşi
Membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova (din 2016)
Colegiul director Asociația Centrul Cultural Spiritual Varatic
Activitate publicistică
Volume publicate:
• Flori de măr, Ed. Princeps, Iași 2002, editor Daniel Corbu
• În amurg, Ed. Timpul, Iași 2004, editor Marius Chelaru
• Pentru tine, când vei veni, Ed. Singur, 2017
în colaborare
• Pictorul Constantin Bârjoveanu, Ed. Mușatinia, 2003, coautor Profira Bârjoveanu,
• Cordun monografie, Editura Mușatinia, 2013,
• Zboruri întrerupte, Ed. Mușatinia, 2008, coautor Emil Bucureșteanu
Interviuri
• Convorbiri cu scriitorul Ștefan Dumitrescu, Editura Singur, 2016
• Azi… pentru mâine, dialoguri, Ed. Eikon, 2017
coordonator
• Ben Todică, ambasador onorific al românismului în lume, Editura Mușatinia, 2013,
• Monografia Cordun, Ed. Muşatinia 2013
• Apropieri Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia, 2017
• Adrian Erbiceanu un bijutier al gândului profund, Ed. Mușatinia, 2017
• Irimescu – Demiurgul de tăceri /Irimescu a demiurge of silence, Gh.A.M. Ciobanu, Ed. Muşatinia, 2015
• Veronica Balaj – Coordonate critice – activitate literară – referinţe critice – note biografice, Ed. Mușatinia, Roman, 2015
prefațator
• Prefaţa volumului Identităţi artistice la Roman – revista Moldova literară nr. 14. iunie 2014
• Traian Vasilcău, un ,,Sfeşnic în rugăciune!”, prefaţă la volumul ,,Şfeşnic în rugăciune” de Traian Vasilcău; Melidonium, 2014
• Postfața volumului Fenomenul artistic romașcan – Minodora Ursachi, Ed. Mușatinia, 2016,
• Curcubeu într-o peniţă, Mădălina Gavrilă, Ed. Muşatinia 2003
• Pegasul dă cu copita, Constantin Bârjoveanu, Ed. Muşatinia 2003
• Zboruri întrerupte – Poeta Viviana Michiu, Ed. Muşatinia 2008
• Cartea cu vise, Gheorghe Stoica, Ed. Muşatinia 2013
• Identităţi artistice la Roman, Minodora Ursachi, Muşatinia 2013
• Monografia Cordun, Ed. Muşatinia 2013
• Eliberarea de Anteu, Constantin Enianu, Muşatinia 2014
• Postume vii, Boris David, Ed. Muşatinia, 2014
• La poarta sufletului tău, Marin Toma, Ed. Muşatinia 2014
• Primăvara sunetelor, Boris David, Ed. Muşatinia 2015
• Muzeul din școala noastră – atelier de creație și educație, Otilia Mircea, Muşatinia 2016
• Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet, Ed. Muşatinia, 2017
interviuri:
• Dialog cu psihologul Emilia Ţuţuianu – interviu cu scriitoarea Veronica Balaj
• interviu la Radio Timişoara
• interviu cu scriitoarea Veronica Balaj, revista Conta nr 15-16/2014 pag. 173, Melidonium
• interviu cu scriitorul Boris David
• interviu – Vavila Popovici între ,,ultima piruetă” şi ,,nopţi albe”
• ,,Voi lua cu mine noaptea” – interviu cu poetul Dimitrie Grama
• Interviu cu prof. univ. dr. Tiberiu Tudor
articole:
• Aplicabilitatea gândirii filosofice a lui Vasile Conta, 1988
• Dimensiuni ale muzeografului creator. Penel, culoare și lumină pentru eternitate – Din istoria orașului Roman 616 ani, Ed. Papirus Media, București, martie 2008
• Filosoful Tudor Ghideanu, revista Asachi, nr.11/2010, p.10,
• Tudor Ghideanu – Un adevărat patriarh al culturii româneşti – Din istoria oraşului Roman, martie 2010
• Acasă, revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011, p. 17,18, pag. 16-17-18
• Acasă, Centrul De Excelență în Promovarea Creativității Românești, Itaca-Dublin, 26 noiembrie 2012
• Poezie – revista Dor de Dor nr. 66 2012 pag. 31
• Gheorghe Stoica – poesis, penel și culoare, revista Studia Romanesia, Roman, martie 2014, p. 135,
• Poeta Viviana Michiu, revista Roman Mușat, martie 2009,
• O sută de ani de rostire filosofică românescă – Melidonium, 2009, pag. 30
• Zboruri întrerupte – Melidonium I, 2009, pag. 31,
• Un pictor de neuitat – Melidonium II, 2009, pag. 25
• O lume eterogenă.. sub microscop – Melidonium 2011, pag. 12
• O poetă romașcană – Melidonium 2011, pag. 41
• Portrete printre rame – Melidonium 2011, pag. 40
• PS Ioachim Băcăuanul, Cel mai important imnograf al sfinților români – Melidonium 2013, pag. 60,
• O legendă vie a culturii romașcane: Gheorghe A.M. Ciobanu; apărut în Melidonium, revista Conta pg. 277, 2015
Distincții
• Premiul Culturii romașcane[12], 2006;
• Medalia de argint a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2008;
• Diploma de excelență a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2009;
• Locul II, reportaj literar la Concursul de poezie, proză, teatru, secțiune Dor de Dor Ipotești reportaj literar[13] 2011;
• Locul I, proză la Concursul de poezie, proză, teatru Dor de Dor Ipotești, secțiune proză[14]2012;
• Diploma de excelență[15] – Pentru implicarea și sprijinirea actului cultural– oferită de Asociația pentru dezvoltarea și sprijinirea spiritului rural Călărași, condusă de scriitorul Marin Toma
• Diploma de excelenţă – Pentru implicarea şi promovarea culturii în mediul rural – oferită de Primăria Cordun, Neamţ.
• Diploma de excelenţă din partea Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ Ioan Slavici din Timişoara 2014
• Diploma la Gala excelenţei liberale Miclăuşeni mai 2015
• Diploma din partea Asociaţiei Cetatea Nouă
• Premiul pentru revista Melidonium la Gala Culturii Nemţene Superlativele culturale ale anului 2015
• Diplomă de excelență din partea Ligii scriitorilor Filiala Iași
• Crucea Sfântului ierarh Dosoftei, pentru inițierea, proiectarea și coordonarea construirii Centrului Cultural Spiritual Varatic, 29 iulie 2017
• Diploma de merit, Primăria comunei Agapia, în semn de recunoaștere a inițiativei remarcabile de creare a Centrului Cultural Spiritual Varatic, 29 iulie 2017
Prezentă în antologii:
• Ion Rotaru – O istorie a literaturii române, de la origini până în prezent, Ed. Dacoromână, 2009, pag. 915-916
• Tudor Ghideanu – Ut pictura poesis, Ed. Princips Edit, 2002, p. 5-10,
• Conferința Națională de Antropologie Urbană, coordonator Adrian Majuru, ediția a II-a, Roman, octombrie 2010, p. 261
• Mihai Andone Delahomiceni – Pagini din Istoria Romanului, Ed. Grafit, Bacău, 2007 , pag. 471
• Laurian Ante – O antologie a literaturii nemțene, Ed. Mușatinia, Roman, 2006, pag. 273-280,
• Emil Bucureșteanu – Poeți nemțeni, Ed. Timpul Iași, 2008, pag. 87-97,
• Virgil Răzesu – Scriitori din Neamț, Ed. Răzeșu, Piatra Neamț, 2012, pag. 307-311,
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor, Ed. Mușatinia, Roman, 2011, pag. 192-203 și pag.379-386,
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor 2012, Ed. Mușatinia, Roman, 2012, pag. 399-403, 210-225, 3-6 ,
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950-2010, vol. XLIX, Ed. Studis, Iași, 2012 pag. 377-407, 2012,
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950–2000, Ed. StudIS, Iași, 2011, pag. 490.
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Portrete printre rame, Ed. Mușatinia, 2012, pag. 60,
• Constantin Tomșa – Note de lector, 2012
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură, Ed. Crigarux, Piatra Neamț, 2006,
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură: Cărți și autori, Ed. Conta, Piatra Neamț, 2008, pag 55,
• Constantin Tomșa – Contemporani cu ei, Ed. Timpul Iași, 2009, p. 48,54,
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Scrieri, Litera, Ed. Știința și Tehnica, București, 2004, , pag 170-172 – Un paradis, cu mărul doar în floare
• Dana Vega, Maria Vartolaș – Biblioteca Municipală George Radu Melidon, Roman (1885-2005), Ed. Mușatinia, p. 53,66,94,107
• Marius Neculai, Mihaela Tihon – Personalități romașcane, Ed. Serafica, 2013, pag.157-158,
• Tomşa Constantin – Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti, sec. al XV-lea – 2012, Ed. Cetatea Doamnei şi Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2014,
• Tomşa Constantin – Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, Ed. Cetatea Doamnei şi Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2014.
• Antologia ASLRQ 2015 – Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada
• Minodora Ursachi – Fenomenul artistic romașcan, Ed. Mușatinia 2016
• Antologie Ascior 2017 Literatură, coordonator Ioan Nicolae Mușat Ed. Teocora 2018
Bibliografie
în periodice:
• Ziarul de Roman, 5 aprilie 2003 – Lansare de carte pentru copii, la Biblioteca Roman, (articol de C. Zanocea)
• Ziarul Monitorul, 30 iulie 2005 – Editura Mușatinia la aniversare, (articol de Lia Popa)
• ziarul Evenimentul regional al Moldovei, 5 aprilie 2007 – Misiunea de editor…, dialog cu directorul editurii Mușatinia din Roman, (Lia Popa) ISSN 12209295.
• Ziarul de Roman, 13 mai 2002 – Flori de măr pentru romașcani, (articol de Flora Ordean)
• Ziarul de Roman, 20 mai 2002 – Un paradis cu Mărul în floare (cronică literară),(autor Gh. A.M. Ciobanu)
• Ziarul de Roman, 13 august 2004 – La început a fost… visarea (cronică literară), (de Gh. .M. Ciobanu)
• ziarul Monitorul, 30 aprilie 2004 – Volum de poezie, lansat la Biblioteca Municipală Roman: În amurg, poeta romașcană Emilia Țuțuianu, (A. Opriș)
• ziarul Monitorul de Neamț și Roman, 15 iunie 2011 – Emilia Țuțuianu premiată la Botoșani, (articol de L. Buga)
• ziarul Cuvântul – Târgu Mureș: Dialoguri cu Emilia Țuțuianu un om cu suflet și minte pentru cultura mileniului 3 românesc, 18 iulie, 2013, ISSN 12214310
• revista Vatra Veche, nr.3(51), martie 2013 – Poeta Emilia Țuțuianu, p. 80, ISSN 20660952
• revista Art – Emis, 8 iulie 2012 – În amurg, (Tudor Ghideanu), ISSN, ISSN-L 2247- 4374
• revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011: Emilia Țuțuianu – 50 de ani, p. 17,18, ISSN 118414842
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Primii fiori ai mei, la Muşatinia, mai 2014
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Nou Ave, Editurii Muşatinia, iunie 2014
• Suceava News
• Lăcașuri ortodoxe
• Ziarul de Roman iulie 2017
• Ziarul de Roman- Proiect al editorului romașcan Emilia Țuțuianu, iulie 2017
• În Roman – Emilia Țuțuianu, decorată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Note
1. Calendar (12-18 iulie) 2013, 11 iulie 2013, ziarul Ceahlăul
2. Editură cu un calculator și o mână de oameni – un proiect ambițios promovat de psiholog Emilia Țuțuianu, Ziarul de Roman, 2 mai 2006 (articol de Ana-Maria Postelnicu),, pentru ca zestrea de cultură de ieri și de azi a oamenilor de cultură nemțeni să nu se piardă, cu ajutorul unui calculator, o romașcană – Emilia Țuțuianu, a înființat prima editură laică, Editura Mușatinia, îmbinând profesia de psiholog cu cea de editor” Ana-Maria Postelnicu
3. Editura Mușatinia a împlinit 10 ani, Ana-Maria Postelnicu, 23 octombrie 2012, Ziarul de Roman
4. Conform deciziei nr. 69360/3.02.2009 eliberată de Ministerul Justitiei–Serviciul Relații Publice și Cooperare cu ONG; personalitate juridică, Judecătoria Roman
5. Editura Mușatinia a împlinit 10 ani – fondatoarea Editurii Mușatinia se poate lăuda cu 101 apariții editoriale * ea este și editor al revistei Melidonium, singura revistă de cultură din Roman, Ziarul de Roman, 23 octombrie 2013 (de A. Postelnicu)
6. La mulți ani, Melidonium, pe altarul culturii!, Cristiana Bortaș, 20 noiembrie 2013, Ziarul de Roman
7. redactor, la revista Dor de dor (la pag. 31)
8. Emilia Țuțuianu, Parfumul anilor ce-au fost, Pagini Românești din Noua Zeelandă, nr. 86, august 2012 – ISSN 11744847, p. 8
9. Poezia Emiliei Țuțuianu, între teluric și astral, Observatorul, Toronto, 7 noiembrie 2013
10. revista Pagini românești din Noua Zeelandă
11. Gandacul de Colorado
12. Melidonium
13. Rezultate concurs Dor de Dor 2011
14. Rezultate concurs Dor de Dor 2012
15. Hotărârea nr. 12 de Consiliu Local Dor Mărunt, județul Călărași, din 15 august 2013, prin care Asociația pentru dezvoltarea și promovarea spiritului rural premiază cu Diploma de excelență ,,Dropia de aur,” pentru implicarea și sprijinirea actului cultural național, pe Emilia Țuțuianu
Aprecieri
„Emilia Țuțuianu este o neoromantică. Poeta caută mereu pretexte de dor și își făurește din iubire un ideal, o forța tutelară. De aici, acea poezie ce îi păstrează puritatea romantică, simțirea neviclenită. Pe de altă parte, creația poetei Emilia Țuțuianu, dezvăluie acea neliniște specifică Eului său în fața realului ce-i atacă ființa-i înclinată spre visare”. (Daniel Corbu– referințe critice)
„Apreciez mult de tot delicateța, inefabilul și suavul lirism, nu neapărat în descendența Dumitru Anghel ori Șt. O. Iosif ci într-un chip cu totul original, absolut personal… Îi profetizez o mare, strălucită carieră de prozatoare… lirică.” (Ion Rotaru – ,,O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”).
„Constant edificată, mereu înălțată și risipită, răbdător expusă dualității tainice dintre suferință-așteptare și iubire-speranță, poezia Emiliei Țuțuianu aflată în maturare perpetua, promite zboruri spre alte și alte înălțimi, care îi certifică talentul, prin fidelitatea crezului și felurimea plasticizantă a imaginii”. (Tudor Ghideanu – ,,Ut pictura poesis”)
EmiliaŢuţuianu – Un nume ce reprezintă o fiinţă planetară deosebită..: „Dacă, pe parcursul acestei mini-galerii de „creionări”, în „allegretto”, a câtorva oglindiri contemporane, am întâlnit unele „personalităţi accentuate”, iată acum şi o „rara avis”, ce ar putea constitui o altă grupare psihologică, pe care s-o denumim acum, „pro domo”, cu atributul de „paralongată”. Un „para” ce te poartă cu gândul la cele trei surori Brontë, din care una orbitează în jurul corelaţiei noastre, chiar şi prin prenume – Emily. O Emilia bucovineancă, devenită, apoi, romaşcancă, roman-vodistă, ca universitate, ieşeancă şi în prezent, de aproape un deceniu, o „dirijoare” sensibilă de condeie literare, primul, ca poetă şi eseistă ce este, iar secondo, ca „his master’s voice” a Editurii Muşatinia, unde se întâlnesc autori din toată ţara.” – (Gheorghe A.M.Ciobanu – ,,Portrete printre rame”)
https://tutuianuemilia.wordpress.com/biografie/
One thought on “Mariana GURZA: Emiliei Țuțuianu la ceas aniversar”