Motto:
„Și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Biblia, Geneza)
Din înălțimea statuilor ce-I reprezintă pe apostolii Mântuitorului și aflate pe frontispiciul catedralei „Sfântul Petru” din Roma, curgeau șuvoaie de apă, lacrimi ale cerului innegurat, ca dintr-un ochi imens, fară odihnă. Catedrala, cu colonadele și cu piațeta sa altădată plină de mulțimi de suflete, prezente acolo în așteptarea celebrării unei solemne liturghii de către un trecător sfânt părinte, părea a nu se ridica din potopul dezlănțuit de mânia divină. În tot acest peisaj acvatic, o voce se auzi, vocea unui singur om, care putea depăși puzderia picăturilor de ploaie; cel ce avea voie să străbată prin ploaie piațeta, doar el, alături de o făclie aprinsă pentru eternizarea momentului. Era papa Francisc, care binecuvânta planeta, rugându-se Domului să ierte păcatele noastre și să ne izbavească de boala recent apărută, care făcea ravagii mai ales in Italia. Revenea în cuvântarea sa un refren: „Nu vă temeți ! Nu vă fie frică ! Aveți credință in Dumnezeu !”
În tot acest timp, miliarde de ochi ațintiți în fața televizoarelor, îl urmăreau cum își poartă pașii dintr-o margine în alta a catedralei, cum ploaia se scurge pe îmbrăcămintea sa albă și cum cuvintele evanghelice se înșiruie ca într-o poveste, cu calmul lor binecunoscut și specific. Sfântul părinte punea în fața ochilor noștri imaginea apostolului Petru și a furtunii pe mare, care-l împiedica să vină la Mântuitorul Hrisos, având impresia că barca se scufundă din pricina valurilor. Atunci Mantuitorul îi spune să nu se teamă, întrucât credința sa va învinge, valurile se vor potoli, iar Petru va ajunge la El. Cuvintele papei Francisc în sunetul ploii trezeau în inimi un ecou de neuitat: „ Nu vă temeți ! Nu vă fie frică !” El însuși părea un apostol venit din vremi apuse spre a ne îmbarca pe noi, cei bolnavi și decăzuți din societatea de azi, pe corabia lui Hristos, arcă sigură și de nezdruncinat, arcă a credinței, smereniei și adevărului.
Odinioară, Francisc din Assisi propovăduia și el simplitatea, căința, smerenia, rugăciunea, ca modalități de conviețuire cu oamenii și cu Dumnezeu. Papa Francisc și-l luase ca model.
Din adâncul inimii, rostind rugăciunea ANGELUS, într-o piațetă umplută doar de stropii de ploaie ce cădeau neîncetat, cu AVE MARIA, in gând, papa Francisc părea să vadă mulțimile de oameni care-l însoțiseră cu un an în urmă în pelerinajul său prin România, când spusese: „Să mergem împreună !”
Papa Francisc se ruga fierbinte pentru toată populația globului, creștină sau nu, cu lacrimi în ochi, luîndu-se parcă la întrecere cu lacrimile cerului, cu apele lui Dumnezeu. Nu-L înfrunta; cunoștea vinovăția fiilor săi, necredința, depărtarea și izolarea lor într-o măndrie luciferică din care cu greu s-ar mai putea desprinde. Papa Francisc, ca un adevărat părinte duhovnicesc se ruga pentru această planetă dezolată și pentru acest timp ieșit din firescul său, repetând cuvintele Mântuitorului : „Nu vă temeți ! Nu vă fie frică ! Aveți credință in Dumnezeu !”
Și ploaia cădea în piața „Sfântul Petru” și pe obrazul papei Francisc ca o binecuvântare și promisiune divină.
––––––––––
Emilia STROE-ȚENA
Alexandria, Teleorman
Octombrie, 2020