POARTA TRECUTULUI
În câtă vreme se pârguie frunza
Fluturată-n argintul de aer ?
Cu raze blânde, timpul, dintr-un caier
Își toarce fir de aur și-și țese bluza…
S-aprinde sprinteneala culorilor!
Lumina așezată-n ochiul timpului,
Lunecă-n culcușul anotimpului
Pe-o melodie tandră a viorilor.
Frânghii de norele urcă în toamnă
Urmărind tangoul merelor domnești
Ca un copil mă prind singură în povești,
O, natura-i elegantă ca o doamnă…
Câtă iubire am strâns în inima mea!
Câtă culoare ! Pe trepte abisale,
Dansând, de drag, frunza-n clipele sale,
Pe frunți de vis coboară câte-o stea
Sub boltă în galbenă aprindere
Fumegă brazii în hățișul vântului,
Frunzele cad pe valul cântului
Semn că va veni o altă întindere….
………………………………………………
Dorul fulgeră poarta trecutului
Izbucnește gândul în amintirea
Ce subit înmugurește iubirea
Și tresare clipa-n visul sărutului
……………………………………………..
Mireasma cerne ușor ploaie din nuc
Cum se scutură grădina peste vară?!
Lumina pică dintr-un potir de ceară
Și,.. dorul meu mă îndeamnă să mă duc!
——————–
Lia Ruse
Montreal, Canada
Octombrie 2020