Tăcere
Mă uit pe mine până când
Un nor pufos catifelează
Zăpada ce mă scânteiază
Și ninge, ninge, scufundând…
Pădurea e predată-n moarte
Ori doarme un năstrușnic vis
Când cerurile s-au deschis
Cuminți… ca filele de carte.
Dar eu învăț să mor uitată
Cu sufletul de flori brodat,
Ori de vre-o iarnă îmbibat
De liniștea mea sărutată.
Încerc să-mi ,, hodinesc” făptura
Pe nori, deasupra, călărind,
O rază stinsă aprinzând,
Și tac să nu-mi găsească gura.
Ori uit de mine, până când
Un nor pufos mă descifrează,
Strângând zăpezi ce scânteiază
Și tac, zăpada… ascultând….
Căprioara
Frumos, mai presus de fire
Din ființa ta purtată
Dormi în iarba grea, uscată
Ghemotoace de iubire.
Și te mângâi cu privirea
Lin, ori fără de durere,
Cum ți-aș dărui putere
Pui ce mântui… mântuirea.
Atârnat pe-un fir de viață
Te sărut ori ne tocmim
Te ador când ne privim
Căprioară…față-n față .
Îți dau codru să-ți faci casă
Mama ta-n tufe te cheamă,
Boncănind, ca orice mamă
Că e timpul pentru masă.
Stai, să te sărut odată
Să ne-mpreunăm misterul,
Te ador … cât ține Cerul,
Căprioară bosumflată !
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Octombrie 2019