Primăvară !
Primăvară ești o zână
Toată îmbrăcată-n maci
Pomii proaspeți îi refaci
La cocori le-ntinzi o mână
Dintre dealuri…veselii
Peste ziua neumbrită
Din trompeta înflorită
Asculți cântecele….mii.
Doamne, cât ești de pufoasă
Când te-nprăștii, te desfaci
Noaptea peste vârcolaci
De sub cetina umbroasă.
Sub stejarul milenar
Viața-i multă de trăit
Când iubiri s-au întâlnit
Și-s mânate-n spre altar .
Trandafiri, cocarde-n piept,
Prinzi pe verde diademă,
Eu, cu mine-ntr-o dilemă
Dacă pleci, cât să te-aștept ?
Și cum vii tu, ca o zână
Toată-mpodobită-n maci,
Crești în mine, mă desfaci
Ia-mă, strânge-mă de mână.
Vreau să trag pe mine Cerul !
Vreau să trag pe mine Cerul
Peste glodul mohorât
Mi-e din toate, mai urât
Cum elucidez misterul ?
Să răstorn pe mine zarea
Cât să trec peste hotare
Nicio importanță n-are
De amestecă ea, marea.
Sunt argilă-n ploi când tună
Curge sufletu-mi pe vale
Stropii grei, sunt cânt de jale
Mă strâng apelor , de mână.
Ochii triști, prin lacrimi supte
Se prăvale-n vremea grea
Cum să poată priveghea
Imposibil…să mai lupte…
Și mă dreg o glie-n vene
Sub săgeți roșii, de foc
Dusă-n câmp, din loc, in loc
Ori nisipul ce s-ar cerne.
Și-apoi trag pe mine Cerul
Peste trupu-mi mohorât
Poate-i glod, udat, urât
Poate-i tot ..Cadrilaterul…
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Sibiu, mai, 2019