NICICÂND…
A căzut cortina
Peste această toamnă,
Pe care mă temeam
Să nu o pierd.
O țineam atât de strâns
În sufletul meu.
Încât mâinile
Mi-au rămas încleștate
A rugă.
Pe un fir de vânt,
S-au ridicat spre cer
Doar aromele târzii
Ale sentimentelor mele.
Undeva,
Pe o margine de gând
Pașii tăi răsună
În golul inimii,
Acoperind
Bocetul iubirii.
Ecoul rănilor
Lăsate cadou
Se sparge
De clopotul
Ce-mi bate fals
În trup.
Te grăbești
Să înmormântezi
Și ultimile oseminte
Ale păcatului.
Trec secunde
Ce aduc cu eternitatea.
Peste toate acestea
Se lasă ceața tăcerii,
Ce-mi sparge ireversibil
Timpanul uitării.
Rămân cu mine,te du cu tine…
Înțeleg târziu că:
NOI
Nu vom mai exista
nicicând.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
Octombrie 2019