Eleonora SCHIPOR: Toamna ne-a adunat la școală

Vara a rămas departe

Pe poteci, și pe câmpii,

Iar noi revenim la carte,

Azi e prima zi…

Un nou 1 Septembrie a poposit pe meleagurile bucovinene, aducând căldura verii, dar și răcoarea dimineților de toamnă.

 Iar odată cu sosirea toamnei calendaristice a început un nou an școlar în toate școlile din Ucraina. Începutul lui septembrie este  deosebit pentru elevi, profesori, părinți, dar și pentru toți acei a căror viață este legată de școală.

         E fromoasă zi 1 septembrie. Copiii revin odihniți, așteaptă să se întâlnească unii cu alții, vin cu buchete de flori, cu bucurie. Careul solemn este o adevărată atmosferă de sărbătoare, cu felicitări, cuvinte de laudă, zâmbete, soare și bucurie.

 

         A început un nou an școlar la CIE Cupca, raionul Hliboca. El a fost binecuvântat de  preoții bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Vasile Cuciurean și feciorul său, tânărul Ilie Cuciurean. Directoarea școlii, doamna Maria Lazurca, a rostit un cuvânt de felicitare, apoi a  înmânat o serie de diplome celor mai buni elevi care au obținut rezultate deosebite la învățătură în anul trecut de învățământ, dar și pentru participare la olimpiadele raionale și regionale, la diferite concursuri, festivaluri etc.

         Am menționat faptul că două grupuri de elevi au fost la tabere de creație din România. Patru elevi de clasa 9-a, însoțiți de profesorul de educație fizică Petru Marcu, s-au antrenat timp de o săptămână la tabăra sportivă de la Buftea, (România) jucând fotbal, venind aici la invitația FRF. Alt grup, de 6 eleve ale clasei 11-ea „A” însoțiți de subsemnata și bibliotecara și poeta Rodica Zegrea din Prisăcăreni, ne-am aflat timp de o săptămână la Muzeul satului din București. Fetele au participat la atelierele de creație, însușind vechi meșteșuguri tradiționale: olărit, țesut, încondeerea ouălor, pictură etc. Am venit aici la invitația domnului Laurențiu Dragomir directorul Asociației Protecția Patrimoniului din București. Sincere mulțumiri aducem neobositului domn Laurențiu Dragomir, părinților acestor copii, dar și Consulatului general al României la Cernăuți în frunte cu doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu, cât și domnului Grigore Timiș, care parțial ne-au sponsorizat călătoria.

         Adevărata surpriză a sărbătorii de 1 septembrie este întotdeauna apariția unei noi clase. Însoțiți de părinți, având emoții, buchete de flori, au pășit pragul școlii micuții clasei 1-îi. Sub conducerea învățătoarei Rodica Țugui ei au recitat primele poezii și au cântat primele cântece în postura de elevi. Absolvenții clasei a 11-ea i-au  condus de mânuță în clasa lor, iar de la elevii clasei a 2-a au primit în dar tradiționala  Cheiță a Cunoștințelor. Acești micuți vor studia după un nou program. Clasa lor este o adevărată împărăție de basm, dotată cu multe lucruri folositoare pentru adaptarea lor în noul mediu. Aducem mulțumiri pentru buna pregătire a sălii de clasă de tip nou secției raionale de învățământ Hliboca, părinților, direcției școlii, învățătoarei Rodica Țugui. Să le ajute bunul Dumnezeu în toate!

         Prima lecție din acest an de învățământ a debutat cu succes. În majoritatea claselor la această lecție au asistat și părinții. Înainte vor fi zeci și sute de lecții, mai ușoare, mai grele, recreații, lucrări, teste, retrăiri, griji, bucurii… așa e viața de elev. Părinții și dascălii le vom fi alături.

 

         Sperăm că vom avea parte de un an bun. Ne vom bucura de susținere și încredere din partea părinților, dar și a celor demnitari de care depinde soarta școlii. Întru-n ceas bun!

————————————

Eleonora SCHIPOR, profesoară superioară la CIE Cupca

Cupca, Ucraina

2 septembrie 2019

Lasă un răspuns