SUNT VISUL TĂU
Sunt visul tău, care se stinge
Când ziua iar abundă -n sori,
Același vis care se frânge
Cum s-a mai frânt de-atâtea ori.
Sunt visul tău care prelinge
O lacrimă pe-o frunză albastră,
Mușcata ce-carminu-și plânge
Când nu-i lumină la fereastră.
Sunt visul tău pe mal de ape
Ce pașii-și poartă-n necuprins
Cum nicio dună nu mă-ncape
Nici valul care m-a atins…
Sunt visul tău care se piere
În glas de pescăruș hoinar
Cătând a lunii mângâiere
Sau adăpostul unui far…
Sunt visul tău ce rătăcește
Și pe câmpiile-nverzite
Ce zburdă până obosește
Și-ți cade-n brațe moi, dorite.
–––––––––––
Elena VOLCINSCHI
(Din volumul ,,Preludii autumnale”, 2018)