Elena VOLCINSCHI: Pomul de Crăciun

POMUL DE CRĂCIUN…

Pe-o stradă, văduvită de lumină,
În seara Zilei Sfinte de Crăciun,
Un flașnetar venea înspre odihnă
Sub un vechi zid de casă… peste drum.
Se adăpostea cu încă cinci copii
Iar strada le ținea locul de mumă.
Din duioșie storcea bucurii…
Se străduia, să-i țină împreună.
De ger îi erau degetele chircite
Pe ele-i atârnau, mănușile „schelete”
Averea zilei strânsă, de-ar pune-o deoparte
Atunci își va permite, să-și cumpere…ghete.
Îi scormonește foamea, stomacul stors de vlagă
Iar câinii hămesiți îl simt și-ncep să iasă.
Când vântul zăvorăște iar ușile pe stradă,
Ajunge lângă zidul, ce-i ține loc de casă.
Și pe perete a desenat cu creta
Un pom. E pomul de Crăciun…
Atârnă-n el darul cel sfant, flașneta
Și doi bănuți pe alt ram, norocul din Ajun…
Împarte chiar și daruri găsite-ntr-o cutie,
Acelor mici ce-așteaptă: Copiii Nimănui…
”Însă de nu vor spune, măcar o poezie,
Nu vor primi nimic, să-și pună pofta-n cui”!
Stau câinii cu urechile ciulite
Cuminți și-așteaptă să le vină rândul.
Simt că-n desagă-s bunătăți primite
Și-n Noaptea Sfântă, nu mai bate vântul.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Desculț prin lumea slovelor”, 2016, dedicat copiilor instituționalizați la CPRU-Cireșarii 2, sect. 5, București)

 

One thought on “Elena VOLCINSCHI: Pomul de Crăciun

Lasă un răspuns