O RAZA, CARE DOARE…
Pe-o pătură de frunze, ce zac demult uscate,
Calc pașii unui dor de prea mult timp plecat.
Am obosit mințind, ș’-am prea multe păcate
Aș vrea alte tentații lipsite de păcat…
Mândria-mi joacă feste, în liniștea ciudată
Vreau doruri ce-am uitat din vechile trăiri.
Orgoliul doar e forța aptă să mă abată,
Să nu cad în ispite, deși, vreau noi iubiri.
Mă mângâie neștirea în rătăciri de noapte,
În patul alb ca neaua seducătoarea clipă,
Ca un surâs șăgalnic discret ieșind din șoapte,
Undind adorarea dorul-durut își țipă…
Mă lasă-nțelepciune să mă ascult pe mine,
Măcar pentru o clipă mă ia din rătăcire
Învăluie-mă în liniști, așa cum știi mai bine
Să simt că și-n amurg pot retrezi simțirea…
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,Nostalgii din anotimpurim, 2019)