Azi braț la braț cu tine nu-mi mai pasă,
Singurătate amară nu te mai iau în seamă,
Mă-nsoțești pretutindeni la drum și acasă,
Îmi ești obișnuință și totuși îmi provoci teamă.
Când vine seara doar atât mă mai- nfiori,
Căci încerci să îmi fii pe umeri o povară,
Și mă porți cu tristețe în amintiri ce dor,
Răpindu-mi somnul nemiloasă în câte o seară.
Singurătate amară ce apeși greu pe tâmple,
Cu tăcerea ta chipul zi de zi mi-l încărunți,
Ce-o fi în viața mea, ce-o urma să se întâmple,
Spre apusul ei mă îndrept cu pași mărunți.
Chiar de-mi ții companie, azi m-am resemnat,
Cu tine alături nevrând chiar m-am obișnuit,
Toate câte am de dus pe lume cu tine împart,
Până când voi apune într-o stea în infinit,
Singurătate amară m-ai lăsat îndurerată pe pământ,
La braț cu tine, vrei să mă răpui de tristețea grea,
Știu ție povaro nu-ți pasă chiar deloc cum sunt,
M-am obișnuit însă, ești și tu un capitol din viața mea.
——————————-
Elena TUDOSA
6 noiembrie 2019