Căutam negreșit doar o lumină,
Și-am deschis minții mele fereastra,
Dorindu – mi fără de nici o vină,
Să mă petrec prin lumea aceasta.
Încercam negreșit să mă ascund,
De-al tristeților sfâșietor amalgam,
Însă regretele amare toate pe rând,
Într-a mea umbră mereu le regăseam.
Mă feream să strâng aceleași dureri,
Ce sfârtecau crunt al meu suflet,
Negreșit alinarea o așteptam din mângâieri,
Doar ele-mi aduceau o urmă de zâmbet.
Mi-ascultam tăcută al minții gând,
Ce veghea clepsidra vieții mele care,
Își scurgea bob după bob pe rând,
În timp ce eu negreșit rămăsesem uitare.
Sfidând tot ce mă – ngenunchia doream,
Numai atât din lumină o rază doar,
Suferința în care de o vreme mă înecam,
Vroiam s-o alung și negreșit să renasc iar.
Mă luptam fără de tihnă și negreșit,
Știam că de undeva ea din nou va răsări,
Am deschis minții fereastra și am găsit,
Lumina mea ce dă viață versului în poezii,
Lumina dătătoare de liniște sufletului.
Leagă – ți inima de cer
La granița visurilor efemere,
Inima mea a devenit imună,
A încetat de tot să spere,
În raza dulce de lumină.
Înlănțuită strâns în catenele
Durerii, care o ucid încet,
A zăvorât într-însa temerile,
Devenind ca o piatră în piept.
Nemaivrând deloc să mai creadă,
În vise și-n speranțe fade,
Tăcută în sinea sa rabdă,
Doar atât i-a rămas să rabde.
Nu cere nimic nici nu vrea,
De mângâieri ca să mai știe,
A devenit precum o piatră grea,
Fără de viață goală și pustie.
Nu o mai cert, nimic nu sper,
Gândul, trupul imun la toate,
Mă-ndeamnă leagă-ți inima de cer,
Când doru- n foc nestins o arde.
La granița visurilor trecătoare,
Să sper de mult am încetat,
În cer găsi voi inimii mele alinare,
Acolo unde domnul este împărat,
El are mângâiere pentru fiecare
Suflet, de tristețe-ngenunchiat,
El este unica noastră dulce alinare,
Și ne iubește-n suferinți cu adevărat.
Sinceritate
Te-aș căuta și – n urma firului de colb,
M-am săturat de toate vorbele deșarte,
Te-aș căuta un strop din tine eu să sorb,
Clipă frumoasă, rară de sinceritate.
Te-aș căuta în locul unde nimeni n-a pătruns,
E-o vreme de când nu mai ești de găsit,
În suflete acest sentiment parcă – i distrus,
Și greu este un suflet sincer de întâlnit.
Te-aș căuta sinceritate și-n boabele de rouă,
În floare m-aș preface cu sete te-aș sorbi,
Și poate doar atunci voi vrea o viață nouă,
Să mă mai pot încrede în verbul,, a iubi”.
Te-aș căuta dar vezi atât mai ești de rară,
Ai dispărut ca roșul florii de chimion,
Iubirea e-un lichior cu-aromă dulce-amară,
Care pe loc te-mbată făcându – te neom.
Te-aș cauta clipă frumoasă,rară de sinceritate,
Și-n bezna bolții negre, smolite, taciturne,
Fără de frică aș orbercăi în miez de noapte,
De-aș ști că în neant voi da de-a tale urme.
Te-aș căuta sinceritate, mai exiști oare-n lume?
——————————-
Elena TUDOSA
Noiembrie 2019