Elena TUDOSA: La ceas aniversar

Încă un an frumos a mai trecut,
Buchetul vieții mele e mai mare,
Un nou trandafiraș a înflorit,
Iar tâmplele-s mai albe de ninsoare.

 

Și iată și-acest an ce a trecut,
Cu lacrime și zâmbete pe față,
Prin el ca luptătoarea am dorit,
Ca să câștig puțin în a mea viață.

 

Deși lupta cu viața uneori e grea,
Răzbati cum poți ca să învingi mereu,
Însă doar bunul Dumnezeu îți poate da,
Ceea ce îți dorește nespus sufletul tău.

M-am mulțumit și cu câte puțin,
Mi-am dorit ca să am atât.. Doar sănătate,
Căci celelalte pe rând se trec și vin,
Nu poți avea în viață chiar de toate parte.

Încă un an am adunat lângă ceilalți,
Chiar dacă sufletul mi-e sfâșiat de dor,
Avându-vă pe voi, prieteni minunați,
Printr-insul am trecut mult mai ușor.

A mai trecut încă un an… S – a dus,
Vouă prietenilor dragi vă mulțumesc,
Și chiar dacă poate nu este de ajuns,
Versul ce-l scriu, cu drag vi-l dăruiesc,

Să vă mângâie – n serile târzii,
Când dorul și tristețea vă mistuie cu-amar,
O dulce alinare în suflet spre-a vă fi,
Ca un balsam ce astăzi, eu vi-l ofer în dar.

A mai trecut un an, dar cin’ poate să știe,
Până la anul care vine ce-o mai fi,
Îmbrățișarea mea v-o scriu și dărui pe hârtie,
În versul meu în care pururi veți dăinui!

——————————-

Elena TUDOSA

30 august 2019

Lasă un răspuns