De vorbă cu sufletul stau,
Pe-o muchie de șoaptă,
Și îl întreb ce pot să-i dau,
Cu foc să nu mă ardă.
Dar nu vorbește, parcă-i mut,
Mă privește așa mirat,
Se-neacă șoapta în cuvânt,
Apoi tresare în oftat.
Se freamătă numai un pic,
Ceva vrea a-mi spune pesemne,
Cum, că nu ar avea nimic,
Însă îl simt ușor cum geme.
Acolo, undeva-n adâncul lui,
O durere cumplită îl răpune,
Îl arde cumplit focul dorului,
Mocnind asemenea unui cărbune.
De vorbă cu sufletul stau,
Ce de o vreme-i călător,
Aș vrea să știu dacă și tu,
Ești mistuit de-același dor.
De vorbă pe-o muchie de șoaptă,
Cu sufletul în taină glăsuiesc,
Eu sunt aici, tu ești departe,
Prin gând mereu te regăsesc,
Și mă frământ în miez de noapte,
Îmi lipsești, dar eu oare-ți lipsesc,
Ce lung e timpul care ne desparte,
Până o fi cu-adevarat să te-ntâlnesc.
Destin
Destin, of, Doamne ce cuvânt crud,
Îmi vine ca să plâng când îl aud,
Departe de cei dragi, de țară,
În mână doar cu-o valigioară,
Câteva schimburi pentru mine,
Și îmbibate în suspine,
Ce le e de un timp parfum,
Și mă -nsoțesc mereu pe drum.
Destin, of, Doamne ce cruntă soartă ,
Ce-n lume de un timp mă poartă,
Doar cu durere și cu dor,
De casă și de al meu puișor,
Ce l-am lăsat al nimănui,
Doar în voia destinului,
Și plâng în fiecare seară,
Iar lacrima îmi e mereu amară.
Destin, of, Doamne ce cuvânt,
Căci îmi port pașii pe pământ,
Și-atât de singură mă simt,
Mi-e dor și de morții cei din mormânt,
La care doar cu gându -ajung,
Și ii găsesc doar sus în cer,
Unde mă rog, să nu mă pierd,
Căci e o vreme bună de când,
Eu sunt un nimeni pe pământ străin,
Și doar în Dumnezeu mai am speranță,
Să pot răzbate în această viață,
Plină de lacrimi și de chin,
Iar toate astea scrise-ntr-un DESTIN.
Izvor de viață lacrima
Azi într-o clipă rătăcită,
Penița sufletului meu,
Dorea să scrie oful greu,
Din viața mea nefericită,
Cu care mă tot lupt mereu.
La margine de triste gânduri,
În of inima mi se îneca,
Iar lacrima ce îmi curgea,
Mi-era cerneala pentru rânduri,
Cu care penița scria.
Ca pasărea neobosită care
Nu își întoarce capul îndărăt,
Tot chinul și durerea mea din piept,
Și toate lacrimile amare,
Vreau a le zăvorâ-n al meu verset.
Inegalabilă povară a vieții,
Dintr-un destin nefericit,
Ce mă întorci cu gândul în trecut,
Cum se-ntorc zorii dimineții,
Vrând să mă pui jos la pământ.
Voi zvâcni din cenușa stinsă,
Trecutu-n urmă voi lăsa,
Voi strânge – n călimara mea,
Toată lacrima de pe obraji plânsă,
În vers sufletul îmi voi alina.
Izvor de viață-mi va fi lacrima,
Dar nu mai vreau să fiu învinsă,
Oricât mi-ar fi soarta de grea,
Ca pasărea mă voi reînălța,
Din chin amar și suferință,
Mai am încă în viața mea,
De împlinit câteva vise.
Domnul e în toate
Dacă-n viață soarta ta îți este grea,
Și uneori ai de trecut câte un impas,
Doar la Domnul să te rogi fără a dispera,
Căci El ți -nsoțește oriunde fiecare pas.
Dacă-ți este greu destinul și a vieții cruce,
Gândește la câte a pătimit Domnul Iisus,
Ai încredere când simți că n-o mai poți duce,
Ajutoru-ți va veni de la Domnul de sus.
De-ai să vezi că nu poți și singur rămâi,
Nu-ți plânge necazul și durerea orișicui,
Roagă-te și gândește -te la Domnul mai întâi,
Căci sprijinul tău va veni numai din mila lui.
De vei fi îngândurat și obosit mereu,
De simți că puterea și curajul ai pierdut,
Biruință vei primi doar de la Dumnezeu,
Domnul e în toate, mare-i puterea lui pe pământ.
Dacă-n viață -ți este dat deseori a înfrunta,
Valuri peste valuri și furtuni nespus de multe,
Nu uita că Domnul îți va fi scăparea ta,
Îți va-ntinde brațul său și o să te ajute.
Dumnezeu ne este cerul și întreg pământul,
Domnul e în toate câte a zidit și a creat,
Doar la El să-ți fie veșnic sufletul și gândul,
Căci vei fi omule de- a pururi binecuvântat.
——————————-
Elena TUDOSA
10 decembrie 2019