În liniștea profundă a înserării ,
Căzând obosită în brațele amurgului,
Mă învelesc cu verdele însingurării,
Și-adorm oftând de dorul lui.
În visele din noapte, aștept să-l întâlnesc,
Să mă pierd de drag în verdele smarald
Al ochilor, ce-atât de mult îmi lipsesc,
Din ziua în care a plecat în neant.
În clipele triste, când singură sunt,
În verdele câmpului m-aș înveli,
Și ca o floare legănată de vânt, ,
Sub mângâierea sa, să mă pot odihni.
În verdele câmpului unde vin să pască ,
Și să alerge nestingheriți, frumoși căpriori,
Mă învelesc și aștept să renască,
Măcar în vise, iubirea de care mi-e dor.
În liniștea verdelui, plin de viață ,
Te-aștept iubite în noapte să-mi vii,
E-atâta frumusețe, puritate, speranță ,
Iar tu mă privești numai din veșnicii.
Edenul pasiunii,
(răspuns)
În tăcerea nopții mute,
Ce mă arde ca pe jar,
Sub delirul din secunde,
Ne lăsăm purtați de val,
Însetați de clipa care,
Dornica-i de fericire,
Să mă -mbeti cu-o sărutare,
Să mă -nvalui în iubire,
Și încătușați în vraja,
Dragostei ce mi-a lipsit,
Inimii tu să-i fii straja,
Cavalerul său dorit.
Sub lumina cald-a lunii,
Pradă , unul altu-i să cădem,
În vâltoarea pasiunii,
Ne-om desfăta în Eden,
Fi-vom slujitorii vieții,
Sclavii dragostei pierdute,
Schimbându-ne calea sorții ,
Ne vom împlini iubite.
Vino dar te rog iubire,
Vino azi soarbe-mi tăcerea,
Din privirea-mi castanie,
Căci vreau ca să uit durerea,
Care zilnic mă sfasie,sfâșie,
Și mă arde neîncetat,
Mai rău ca argintul viu,
De mă sting într-un oftat
Când de tin’nimic nu știu.
În profunditatea nopții,
De-o dorința suferindă,
Vino, schimbă-mi chinul sorții,
Ce cu teamă, mă inundă.
Nu lăsa, să-mi adâncesc ,
În tăcere chipu-mi trist,
Mă renaște, să trăiesc,
Fă-mă iar ca să exist.
Vino, mușcă -mi din tăcere,
Mă îmbăta în săruturi ,
Dăruindu -mi mîngîiere,
Fă-mă floarea ta în muguri,
Tu, să-mi fii ,,frunza albastra”,
Să mă nutrești cu iubire,
Și -mpletind dragostea noastră,
Să trăim(fim vii) și-n nemurire,
Vino dar te rog iubire!
Risipitor de vise,
De ce ai vrut așa, ca să mă faci iar rob,
Și-a dorului chemare, să mă mistuie-n minte,
Când știai că din iubire, eu nu pot să mai sorb,
Căci mi-era necunoscuta tăcerilor din cuvinte.
De ce ai vrut să-mi rupi iarăși tăcerea,
Să sorbi dintr-însa doar o clipă de plăcere,
Când știai că în vene, îmi curgea doar durerea,
Ce mă seca în suflet luându-mi din putere.
De ce ai vrut să-mi fac din nou speranțe,
Ce de-un timp pentru mine, mi se păreau deșarte,
Când știai că iubirea, e ceea ce n-am avut în viață,
Să îmi aline însingurarea, de care eu am parte.
De ce ai vrut atâta ca să mai cred în vise,
Cunoșteai despărțirea, ce te inunda cu dor,
Și nepăsîndu- ți de jurămintele promise,
Te-ai arătat a fi același,, de vise risipitor”?
Cheia sufletului,
Cine sunt eu, cine ești tu,
Mi-ntreb și astăzi sufletu’
Cine ești tu, cine sunt eu,
De-ai redeschis sufletul meu?
Sunt fericită -n preajma ta,
Și fericită voi fi mereu,
Ai reușit să-mi deschizi inima,
Ești cheia sufletului meu.
În suflet când tu mi-ai pătruns,
Nu mai zvâcnea nici o scânteie, ,
Să reinvie atât a fost deajuns
Dragostea ta, i – a fost precum o cheie,
Căci l-a deschis și astăzi iar vibrează,
Mă simt din nou femeie și iubită ,
Și lângă tine înger drag, ce mă curtează,
Mă simt în lume iarăși fericită .
Oricine-ar vrea de lângă mine să te ieie,
Să nu mă lași, să nu mă lași iubitul meu,
Tu ești indispensabila mea cheie,
Ce reînvie de la moarte, suflețelul meu!
——————————-
Elena TUDOSA
Ianuarie 2020