Sufletul, nu-l pun că doare
Pun destinul in poeme
ca o stea ce-a ars în grabă
și-a căzut mult mai devreme.
Pun zălog singura viață ,
pentru lacrima din ploi ,
ca să pot să învăț din nou ,
primavara dintre noi .
Pun și nevenita vară ,
cu nuntașii ei de maci ,
ca să uit cum către seară ,
steaua mea cu spini o taci.
Pun și trupul de pământ
(sufletul ,nu-l pun că doare)
ca să-ți fiu ce numai sunt ,
să nu aflu cum se moare !
————————-
Elena NEAGU