Știu atunci că n-am să mor
,,Te voi așeza sub cearcăne de iubire și te voi ascunde de orice tristețe,
de palma întregii lumi.”Autor necunoscut
Când sub pleoape -mi înfloresc
maci-văpăi din veri ce ning ,
mă cutreieră albastru
cerul împărțit la doi ,
unde stele nu se sting ,
ci răsar poeme -n noi.
Caii mei legați de -o poartă,
pasc cuminți din flori de gând ,
stau îngenuncheați de soartă
și se-adapă doar când plâng…
Doar iubirea am ca lege ,
rugul tău mi-e așternut ,
rugi cărarea să-mi dezlege
și cu maci și toată viața ,
eu in palma ta mă mut.
Când sub pleoape-mi înfloresc
maci-văpăi din veri de dor ,
mă cutreieră și verde
din păduri visate-n noi ;
știu atunci că n-am să mor ,
mă trăiești iubind în ploi !
————————-
Elena NEAGU
2 februarie 2019