Cuvine-se o călduroasă urare, „LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI MULTE ÎMPLINIRI”, domnului ADRIAN ERBICEANU, pentru sărbătorirea, la 6 ianuarie, a celor 80 de ani ai vieții închinați înaltelor valori morale ca om, iar, ca poet, creației sale de valoare deosebită, ce-l situează în rândul celor mai reprezentativi poeți contemporani ai țării noastre.
Chiar de la debutul editorial (2003), creația poetului Adrian Erbiceanu a fost remarcată, valoarea ei fiind evidențiată prin numeroase exegeze ale oamenilor de cultură și aprecieri ale cititorilor. Unele dintre acestea au fost adunate în volumul aniversar, intitulat „Limba română, poezia sufletului meu” (Editura „Mușatina”, Roman, editor: Emilia Țuțuianu). Reflecțiile din acest volum sunt edificatoare și simți nevoia să le confrunți cu propria zestre de credințe și valori. Referindu-mă la receptarea valorii creației sale încă de la volumul de debut, reproduc aprecierea lui Mihai Miron: „Ea (poezia, n.n.) vă va face mai buni, mai inteligenți, mai sensibili. Și iată, poezie se mai scrie. De calitate. Eu cred că vă poate scăpa iarna de frig și vara de caniculă. Simțurile dumneavoastră se vor racorda la altceva, la inefabilul artei, al conceptului superior, al spiritului. Și de acestea avem nevoie. Ca de lumină” („Proiecții pe hârtie”, în „Cronica Română”, 13 iunie 2003, fragment).
În realitatea dură pe care o trăim, apariția acestui volum, la aniversarea unui număr rotund de ani, este o fereastră pe care intră aer dătător de curaj în viață, confirmând unicitatea poetului: „Adrian Erbiceanu – visătorul, cel care se joacă de-a stelele cu gândul pur și durerea veșniciilor de-o clipă, frumos nebun al tinereții trecătoare, crezând până la ultima sa fibră în iubirile adevărate, în dragostea ca o binecuvântare, ca o rouă, ca o eternă așteptare ce înflorește într-o împlinire cât o explozie stelară” (Emil David, în „Postfață” la volumul „Confesiuni pentru două generații”).
De-a lungul volumului sunt remarcate măiestria, harul poetului de a subjuga instantaneu, fermecătoarea muzicalitate a discursului liric născut din dragostea autorului pentru limba română, intrată în destinul său, așa cum se vede încă din titlu: „Limba română, poezia sufletului meu”. De asemenea, sunt subliniate ideile spontane, surprinzătoare prin ineditul lor, care ne trimit la propria noastră zestre de suflet. Întâlnim adeseori sublinierea preferinței pentru forma clasică, fiindcă aceasta se potrivește cel mai bine firii sale prin rigoare, ordine și disciplină, dar, mai ales, printr-o aleasă ținută, amintind de formația sa ca ofițer de elită. Am ales să ilustrez profunda sa reflexivitate printr-o poezie așezată pe coperta a IV-a a volumului, având ca temă scurgerea timpului, pentru că „se țin secundele de mână”, iar „anii rânduiți în zeci” (pentru poetul Adrian Erbiceanu, zecile au ajuns la numărul 8). Pentru frumusețea ei, o reproduc în întregime: „Ne strângem seară după seară, /Ca la o clacă, la taifas, Să prindem clipa solitară /Din timpul care ne-a rămas. //Se țin secundele de mână /Să nu se piardă-n jocul lor /Prin pătimita săptămână, /De timpul greu, vămuitor, /Ce schimbă săptămâna-n lună, /Și luna o preface an – /Drept găzduire și arvună /Pe tot ce-am risipit în van. // Dar cum nu-i nimeni să-nțeleagă /Că anii, rânduiți, în zeci, /Se-ntoarnă, să se reculeagă, / Pe tăinuitele poteci, /Înfășurați în văl de șoapte /Ne îndreptăm, fără a ști, /Spre-o zi ce este veșnic noapte /Și-o noapte ce-i de-a pururi zi!”
Deși anii trăiți de autor ne duc cu gândul la senectute, cea care ne face să batem pasul pe loc sau chiar să dăm înapoi, profunzimea și arta poeziilor sale arată că autorul se află în culmea creației, având în spate o bogată experiență a vieții și a scrisului.
Mulți reprezentanți de elită ai literaturii române fac comentarii critice în volum, dar eu, deși nu mă număr printre criticii literari, scriu dintr-o nereținută plăcere despre aceste două evenimente, aniversarea celor 80 de ani de viață și apariția volumului aniversar, pentru că lectura poeziilor sale mi-a oferit de fiecare dată o stare de frumusețe și emoție ca o zi de sărbătoare. Îmi place să mă las alintată de bucuria întâlnirii cu frumusețea cuvântului rostit cu înțelepciune, mă desfată armonia graiului strămoșesc măiestrit cizelat. Fac pauze dese în timpul lecturii, ca să gust pe deplin mierea din fagurii creației sale.
În încheiere, vreau să subliniez că, gustând savoarea actului poetic, nu de puține ori mi se pare că, în zilele de acum, nimic nu e mai frumos și nimic nu e mai demn de prețuire. Împărtășesc, cu căldură, părerea profesorului Ion Vlăduțu: „Dacă e citit, poetul Erbiceanu nu mai are nevoie de nicio altă prezentare. Cartea sa nu numai că îl prezintă, dar îl și reprezintă totodată”.
––––––
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
6 ianuarie 2020