D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doare de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:
***
Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?
Elena ARMENESCU: Privind activitatea literară, înainte de anul 1989, am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”… Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.
Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?
Elena ARMENESCU: O tematică variată aşa cum este şi viaţa, cum este natura din jurul nostru din care ne inspirăm, iar unele scrieri – fie poezie ori proză – sunt chiar profunde, ca sufletul însetat de iubire şi cunoaştere.
Ecaterina CHIFU: Aţi înfiinţat „Fundaţia Mirabilis”. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt obiectivele acesteia?
Elena ARMENESCU: Sunt mulţi oameni care fie din convingere (dintr-o profundă înţelegere a ideii, că, ce este natural este cel mai apropiat de structura noastră) fie că au urmat un tratament alopat îndelungat fără rezultate sau cu rezultate apreciabile, dar nu mai pot urma tratamentul respectiv, din cauza unor fenomene secundare ori intoleranţă sau sunt alergici la medicamente, se adresează celor care practică metode tradiţionale, neconvenţionale, adică nouă, celor care practicăm o medicină biofuncţională, holistică. Obiectivul nostru a fost de a implementa metodele terapeutice nemedicamentoase cu rezultate certe, în cele mai frecvente afecţiuni, constatate în practică la cabinetul „Fundaţiei Mirabilis”, pe o perioadă de cinci ani, din care enumăr câteva: apifitoterapia, reechilibrarea energetică integrală, acupunctură, electropunctură, masaj terapeutic, bioterapie, chiropraxia, reflexoterapia, aromaterapia, relaxare prin meloterapie, dietoterapie individualizată pe boli şi grupe sanguine stabilită de specialişti în nutriţie, spiritualizare, prin convorbiri individuale, recomandarea lecturilor benefice stării de sănătate corporală şi mentală, evitarea factorilor perturbatori psihici sau de mediu (umiditate, frig, poluare etc).
Ecaterina CHIFU: Prin fundaţia pe care o conduceţi, faceţi parte din cluburile UNESCO şi prin activităţile organizate în Bucureşti şi în ţară din Mişcarea Mondială a Poeţilor. Vorbiţi-ne, vă rog, de ecoul literaturii române pe plan internaţional!
Elena ARMENESCU: Sunt de fapt două lucruri diferite care au în comun dragostea faţă de semeni. Mă voi referi în primul rând la „Fundaţia Mirabilis” care face parte din Cluburile UNESCO din România. Este o fundaţie pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară care îşi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze şi să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor şi cunoştinţelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul României. Mă refer la cele zamolxiene, cunoscute şi peste hotare. „Fundaţia Mirabilis Club UNESCO” organizează anual simpozioane naţionale de medicină alternativă şi complementară ajunse la cea de a XXIII-a ediţie. Medicina holistică încearcă prin toate mijloacele, să întărească energia vitală, astfel încât, după declanşarea bolii, să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai apropiată de normalitate, adică de starea de dinaintea îmbolnăvirii. O abordare holistică presupune că există o forţă vitală (energia Qi) în fiecare pacient şi că aceasta este singura capabilă să determine restabilirea echilibrului. Acum să vă precizez şi despre „Mişcarea Mondială de Poezie” (WPM). Proiectul „Word Poetry Movement” a fost iniţiat în Medellin, Columbia. Această mişcare a fost înfiinţată în contextul reuniunii mondiale a directorilor de la 37 de festivaluri internaţionale de poezie, care a avut loc la Medellin, Columbia, în perioada 4-8 iulie, 2011. Acolo, au discutat legătura dintre poezie şi pace, reconstituirea spiritului umanist, recuperarea naturii şi reconcilierea cu omul, unitatea şi diversitatea culturală a popoarelor, sărăcia materială şi justiţia poetică, precum şi posibile acţiuni în favoarea globalizării (extinderii) poeziei. Unul dintre scopuri este includerea celor mai puternice festivaluri internaţionale de poezie, poeţi, şcoli de poezie şi publicaţii tipărite şi virtuale, pentru a spori cooperarea reciprocă şi pentru a energiza vocea individuală şi colectivă a poeziei, în epoca noastră. Datorită naturii poeziei, „Mişcarea Mondială de Poezie” susţine şi va sprijini întotdeauna gândurile, acţiunile şi măsurile care pot contribui la pacea mondială, apărarea oricărei vieţi pe pământ, dezvoltarea durabilă a unei lumi noi, restaurarea frumuseţii, demnităţii şi adevărului, în procesul unei consolidări persistente a prezenţei poeziei în societatea contemporană din întreaga lume. Eu şi alţi poeţi români ca Ioana Trică, Victoria Milescu, Paula Romanescu ş.a am aderat la această mişcare. Eu organizez trimestrial seri de poezie şi muzică, lecturi publice, conform programului iniţiatorilor.
Ecaterina CHIFU: Prezentaţi-ne, vă rugăm, Proiectul „POESIS”?
Elena ARMENESCU: Am gândit un proiect românesc, prin înfiinţarea unui CLUB LITERAR ARTISTIC „POESIS” care presupune întâlnirea lunară a creatorilor de artă (poeţi, muzicieni, pictori), a actorilor şi artiştilor care, în mod profesional, recită ori cântă vocal sau la diferite instrumente, în mijlocul expoziţiilor de pictură care încântă ochiul – adică stimulăm organele de simţ (văz, auz) ca, prin intermediul lor, starea emoţională să fie declanşată, să se creeze emoţie, de dorit pozitivă, înălţătoare, extrem de benefică evoluţiei noastre spirituale. Sper că aceste întâlniri vor reprezenta totodată o modalitate de emulaţie pentru creatori şi interpreţi.
Ecaterina CHIFU: Poeziile dumneavoastră au apărut şi în antologii?
Elena ARMENESCU: Da, sunt incluse în multe antologii, de pildă: „Antologie de Poezie” (Editura Arhip Art, Sibiu, 2010); „Lira în patru puncte cardinale”, (Editura med Publishers, 2012, 2014, 2015), „Simbioze lirice” (vol I, IV, X) (Editura Anamarol, 2014), „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (Editura Mirabilis); „Poètes, vos papiers” (Editura Tipo Moldova); „Să ningă peste inimi bucuria” (Editura Napoca Nova); „Antologia scriitorilor români contemporani – Ediţie bilingvă româno-italiană” (Editura Starpress); „Mama, Satul” (Editura Autograf Mim, 2015); „Planeta iubirii” (Editura Cetatea cărţii); „Roşu aprins în câmpul de maci” (Editura Napoca Nova); „Columna românismului” (Editura Bibliostar – Antologie de cenaclu” (Editura Cetatea cărţii); „Antologie urbană” (iniţiată de dramaturgul Horia Gârbea) ş.a.
Ecaterina CHIFU: Ce proiecte literare aveţi?
Elena ARMENESCU: Am în curs de apariţie volumul „Gânduri de vecernie” (proză) şi am în pregătire o „Antologie lirică” (de autor) şi volumul de proză intitulat „Ieşirea din labirint”.
Ecaterina CHIFU: Vă mulţumesc şi promit că vin la lansarea noilor dv. cărţi, căci găsesc interesant tot ce faceţi, punând creaţia pe prim plan, spre bucuria multora. Voi participa cu creaţiile mele la antologiile pe care dv. le coordonaţi. Vă propun şi o ediţie bilingvă (română-franceză) a poeziilor dumneavoastră. Eu mă ofer să traduc acest volum, căci îmi place creaţia dumneavoastră. Felicitări!
Elena ARMENESCU: Vă mulţumesc!
Ecaterina CHIFU: Şi eu vă mulţumesc pentru timpul acordat.
––––––––
Ecaterina CHIFU
București, 3 august 2020