ÎNGERUL GRAȚIEI
Dacă atât de gingaș cad petalele florii de iasomie
precum fulgii ușori de nea scuturați iarna din înalturi,
dacă uneori ești cuprins de emoție la atingerea diafană
a foșnetului dulce împrăștiat de un fald de mătase
ce acoperă ca spuma mării un picior feciorelnic,
dacă te simți pătruns de o pace lăuntrică ce doare
la auzul cântecului vrăjit al unei harpe fermecate
și-ți pare clipa compusă din mișcările abia percepute-
crengi firave de salcie, balerină ostenită în pulberea zilei,
e pentru că Universul e atins blând, din când în când,
de aripa unui înger, care picură farmec și grație în atomi.
Primește-l în calea ta…cu grație .
—————————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
(Din proiectul literar bilingv în lucru POME CU ÎNGERI, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrația Dana Sandu, traducere l. engleză prof. Tereza Cambera)