Dialog ireal
Mai ştie cineva dintre noi
cum se învârtea mămăliga
si cum îşi înfoia fustele
lelea Marina pe când
ieşea pentru prima oară
la horă?
Mai e careva
să-şi amintească
cum pocnea sub stropii grei de ploaie
praful încins pe uliţa satului
şi cum chiuiau flăcăii
prin codrii înalţi
cotropind semeţ cărările
în sunet de şei argintate?
Mai cântă cineva
la fluier sau la cimpoi
în văile noastre sau în vârful muntelui
– Iată, dragi elevi,
două instrumente
pe cale de dispariţie
dacă le mai găsiţi prin podul
casei bunicilor
aduceţi-le la muzeu.
Măcar să le mai privim
măcar să le ştergem de praf
sau să le atingem
înfioraţi de tristeţea
că nu mai ştim deloc
să cântăm din ele.
Un vaier prelung
mi se-mplântă în gânduri
Refuz să cred că va avea loc
vreodată
un dialog real şi asemănător
în ţara lui Marin Preda
de aceea toaca stăruitoare
din eu-l meu
bate, bate, bate,
împrăştiind gustul acru
pătrunzător al temerilor mele.
Ta-ca, ta-ca, ta-ca, ta-ca…
Cumva, a plâns Eminescu?
–––––––––––––––
Dunia PĂLĂNGEANU
(Din vol „La Turnul cu Ceas” , Ed. Amurg Sentimental ,București)