Psalmul pescuirii minunate
Cărării strâmte – umbrele și greșul;
Deasupra ei răcoarea și ispita,
Iar și mai sus, amar de pur!, cireșul
De parcă dincolo de lumi grăit-a:
,,Izvorul alb cu negru-n șahul unde’-i,
Întoarce timpul, să-și cunoască drumul!
Nu-i veșnicia geamăna secundei,
Iar ce e floarea-n sine, nu-i parfumul?
Cămara nunți’-i tot mereu chemare…
Mai este mult până la-nchis de poartă?
Vocale lungi cresc tânăra cicoare,
Precum un corn tristețea vrând s-o-mpartă.”
– Din tot ce-am prins e-o lacrimă-n privire…
– Ia-ți lotca-n larg spre-adâncul din iubire!
Psalm la Zidul Plângerii
Luai plecând de-acasă doar scârțâitul porții
Bălăngănind țâțâna-n damf de tabac și vodkă;
Sub geamul spart din sălcii rămase-aceeași lotcă
Prin ceață…Precum toamna când marea-și mută morții.
‘Nainte de-a fi iarbă, voiam Ierusalimul
Să-l văd piatră pe piatră… Sunați din corn de taur!
Te bucură Sioane, Iubire-n strai de aur,
Spre slava Ta sub daltă oprit e heruvimul!
A Dragostei mireasă! Aplece-se smochinul,
Psaltirion ce plânse prin mine tot a jale!
Cântați dintru cimpoaie, din trâmbiți, din chimvale
Și faceți loc să treacă prin inimă asinul!
…Pun degetul pe hartă și-ntreb cu ochii ghidul:
,,Pe-aici mi-a fost Iubirea? Ce-a mai rămas e Zidul?!”
Psalmul ce m-a vrut Petrin
Slăvită fie-Ți apa-n descântec fără seară,
Neprihănirea pietrei de daltă să nu știe,
C-așa altarul cere pe umăr de fecioară
Să se aducă focul. Cum? Om vrei temelie?
De ce nu-ngădui lutul, vecin având nimicul,
Să fie pentru cuiburi, ca sâni spre sacrul nunții?
Sau poate-n loc de roată, scoțându-Ți heruvicul,
Să-l fi oprit pe unde întreb, spre Tine, munții?
Ești sigur? Mă chemi Piatră, și nu stihiei rană?
Trimite-mi cioplitorul să-mi ia la sfadă-amnarul.
Nu-mi da-‘ muierii coasă, ci dălți mușcându-mi stana;
De piatră – casa nunții, apună-n stea hotarul!
Moleșitoarea-mi ceară, nici lut, nici stei, ci somnul…
”Sculați-vă, să mergem…” Cine mă strigă, Domnul?
Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario