Cum mă plâng Smărăndiță sărind cămașa de pe mine
Se vestea nașterea…
Dragostei
prin surparea de peste noapte,
a Mănăstirii
cu turla creionând
Constelații nebănuite…
Ce vis de jertfă
m-ar fi scuturat
în miez de necunoaștere,
să „concresc” cu piatra ascetă
o viață înghițită de hazard,
o ană-pilon
alăptând
copilul Românismului?
Voi zidi o dublă Mănăstire:
ici – un fir de nisip, colo – o scară ,
ici – un geam, colo – o poartă,
ici – un Altar, colo – o Clopotniță…
Oare va mai exista
o ană sau două
întru reazem al legendei
locașurilor gemene?
Opresc timpul făgăduitor
de arginții omuciderii
bătuți cu setea locului sub soare.
Opresc două lacrimi
aprinzând lumânarea spovedaiei,
îmi țes ca iță în războiul dorului,
pana însurită de atâta nescriere,
îmbrățișez o lume uimită
de legănarea în palmele Lui Dumnezeu,
deși mai caut în zare
nevenirea ta
la izvorul sihăstriei
prin tânguirea clopotelor
turnate de Sfânta Unire.
Au muțit profeții,
au prins grai necuvântătoarele
când sfârtecându-mi ruga,
șlefuiai infernul către Rai…
Ți-am adus un înger de bun venit…
au răsărit la loc, Mănăstirile-gemene,
cu tot cu aripi prinse în mortar.
Se vestea râstignirea
Dragostei prin șantiere
blestemate cu sclavi
lingând cizma șovină
la ceas de Centenar,
oprit de lege și de datini…
Adie a Viață
dinspre dealul cu Biserica monahului
ascunzând turla sub albastră…
țiglă metalică de acoperiș.
––––––––––-
Diana Ciugureanu-ZLATAN
Chișinău
14 aprilie, 2018