Poem lucid…sau starea întâi
La fiecare vorbă cu viața
suntem mai orbi pe dinăuntru
nici oglinzile nu mai sunt ce-au fost
dacă porți mască oglinda ți-o smulge
când dăm clipelor cu piciorul
și spunem că nu ne mai știe bucuria pe de rost
viața e ruptă-n fâșii sau mi se pare
de nu mai adaug pașilor de ieri alți pași
ora exactă nici nu există
singurătatea sluțește până la desfigurare
sunt pereți ce cad peste tine
zilele-n care nu mai trăiești
inima pe ascuns se- nsăilează
între două tăceri albe se scrie prohodul
nu știi dacă azi e vinerea patimilor tale
și-n care poem lucid se-ngenunchează
așa cum viața unor oameni nu e despre viață
efectul de păpădie aproape că nu mai doare
ne risipim, mă risipesc
viața devine un șotron călcat în picioare
aproape că mă-nvârt pe loc când iubesc…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
22 aprilie, 2018